14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncep manifestările dedicate comemorării lui Constantin Brâncuşi

Încep manifestările dedicate comemorării lui Constantin Brâncuşi

Comemorarea celor 62 de ani scurși de la moartea sculptorului Constantin Brâncuși (decedat pe 16 martie 1957) va fi marcată la Târgu Jiu prin partea a doua a manifestării „Colocviile Brâncuşi“, organizată de către Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu Jiu în zilele de 15 și 16 martie 2019. „Colocviile Brâncuși“ fac parte din programul anual „Sub semnul creativității“, care urmărește formarea unui public specializat și interesat de dezbaterile între specialişti, referitoare la opera lui Constantin Brâncuşi, descoperirea unor noi direcţii de interpretare a operei brâncuşiene şi a potenţialului de valorificare a acesteia în contextul culturii universale, precum și promovarea Ansamblului brâncuşian şi a oraşului Târgu Jiu ca destinaţie turistică şi culturală de excepţie.

Programul manifestărilor

Vineri, 15 martie, de la ora 17.00, la Galeriile Municipale de Artă va fi vernisată expoziția „Eloquentis II“, a artistului plastic Zuzu Caratănase. Pe numele său real Răzvan-Constantin Caratănase, s-a născut pe 14 mai 1985, la Tulcea. Este socotit ca fiind cel mai bun artist-gravor al generației sale și unul dintre cei mai activi și prolifici artiști vizuali din România. Este cadru didactic universitar, curator de artă contemporană și doctor în domeniul artelor vizuale. Expune pentru a doua oară la Târgu Jiu, expoziția din acest an fiind continuarea celei din 2018.
Sâmbătă, 16 martie, sunt programate trei evenimente: de la ora 11.00, la Muzeul Județean Gorj, conferința „Absența lui Brâncuși!“, susținută de profesorul Sorin Alexandrescu, directorul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii din București, din cadrul Universității București. Este nepotul de soră al profesorului, scriitorului și filosofului Mircea Eliade. Licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București, a emigrat în 1974 în Olanda, unde a funcționat ca profesor la una dintre cele mai mari catedre de limbă română din Occident, la Universitatea din Amsterdam. În Olanda s-a dedicat semioticii și istoriei ideilor. A fondat la Amsterdam revista International Journal of Romanian Studies (1976-1989). A fost unul din membrii activi ai diasporei literare românești și un militant pentru democratizarea țării, publicând numeroase studii și articole despre România.
După-amiaza, de la ora 17.00, în sălile de expoziție ale Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu“, se va vernisa expoziția „Eșantion“ a Uniunii Artiștilor Plastici din România, care cuprinde lucrări ale membrilor UAP din întreaga țară. Curatorul expoziției este Vlad Ciobanu, iar critica de specialitate va fi asigurată de Pavel Șușară.
De la ora 19.00, iubitorii de jazz se pot delecta cu un concert susținut de Mircea Tiberian pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“. Mircea Tiberian este un pianist și compozitor român de jazz. A avut turnee în Statele Unite, Franța, Germania, Austria, Polonia, Cehia, Bulgaria, Grecia, fosta U.R.S.S., Siria și România. A cântat alături de Larry Coryell, Tomasz Stanko, Herb Robertson, Ed Shuller, Nicholas Simion, Adam Pieronczyk, Maurice de Martin, Theo Jorgensmann, Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Dan Mândrilă, Anca Parghel. Este fondatorul și coordonatorul Departamentului de Jazz din București și din Cluj. Intrarea la concert este liberă.
Parteneri ai evenimentului sunt: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu“ și Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS