10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSpitalul CFR are cel mai performant mamograf din Oltenia

Spitalul CFR are cel mai performant mamograf din Oltenia

Spitalul Căi Ferate (CFR) Craiova are cel mai performant mamograf din Oltenia. De curând, reprezentanții unității medicale au reușit să pună în funcțiune aparatul extrem de important pentru prevenirea, depistarea și tratarea cancerului mamar. Investiția a fost făcută de Ministerul Transporturilor.

În Dolj, aproape 3.000 de femei suferă de cancer de sân. Sunt statistici îngrijorătoare, care se traduc în vieți pierdute din cauza faptului că de cele mai multe ori femeile descoperă boala târziu. O ecografie sau o mamografie făcută la timp pot face diferența între viață și moarte. Până în urmă cu două zile, singurul mamograf funcțional din Oltenia se găsea la Spitalul Județean de Urgență Craiova. Acum, în urma unei investiții a Ministerului Transporturilor, Spitalul CFR Craiova dispune de un mamograf performant.
„Începând de vineri, 8 februarie, la Spitalul Clinic CF Craiova se pot efectua mamografii digitale 3D cu tomosinteză – cea mai modernă tehnică de screening și de diagnostic al cancerului de sân în stadii incipiente. Spitalul a obținut avizele și autorizațiile necesare pentru funcționarea aparatului. Putem efectua mamografii 2D și mamografii cu tomosinteză 3D.

Investigațiile urmează să fie decontate de stat

Deocamdată, serviciul nu este decontat de Casa de Asigurări de Sănătate Dolj. Conducerea spitalului a anunțat că va face toate demersurile pentru a se întâmpla asta în luna martie, când are loc o nouă sesiune de contractate cu Casa.
„Am adus un medic din afara spitalului cu care am făcut contract. Deocamdată, avem program trei zile pe săptămână. Urmează perioada de contractare cu Casa de Asigurări de Sănătate în luna martie și o să facem toate demersurile necesare pentru a intra în contract cu CAS și pentru a oferi consultații decontate de stat.
Programările se pot realiza la numărul de telefon 0785.273.513, iar orarul de efectuare a mamografiilor digitale 3D este, deocamdată, trei zile pe săptămână – luni, miercuri și vineri, între orele 13.00 și 16.00.
Tarifele pentru aceste investigații medicale de înaltă performanță sunt: mamografie digitală 2D, un sân – 130 de lei, mamografie digitală 2D, ambii sâni – 250 de lei, mamografie digitală cu tomosinteză 3D, un sân – 200 de lei, mamografie digitală cu tomosinteză 3D, ambii sâni – 350 de lei.

De ce este important acest aparat

În fiecare an, cancerul mamar îmbolnăvește aproape 9.000 de românce, iar 3.200 pierd lupta cu boala. Depistat la timp, cancerul de sân poate să fie tratat. Puține femei sunt însă informate și susținute să facă investigații de prevenție.
Mamografia se poate face la recomandarea medicului de familie sau a medicului specialist. În țările occidentale există programe naționale de prevenție a cancerului mamar prin intermediul cărora femeile pot beneficia periodic, gratuit, de ecografie sau mamografie.

Ce este mamografia

Mamografia este examinarea radiologică a sânului în vederea depistării cancerului de sân în stadii incipiente. Este o investigație indispensabilă pentru orice femeie care a trecut de 40 de ani sau care prezintă risc crescut de cancer mamar. Se efectuează cu un aparat special, cu ajutorul căruia sânul este comprimat, fiind necesare câte două expuneri pentru fiecare sân: una de jos în sus și una laterală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS