22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDespăgubiri de două milioane de lei pentru moartea unei paciente

Despăgubiri de două milioane de lei pentru moartea unei paciente

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu va trebui să prevadă în Bugetul de venituri şi cheltuieli pe acest an o sumă de două milioane de lei pentru plata unor despăgubiri. Banii trebuie achitaţi în solidar cu medicul ORL Carmen Braia pentru moartea, în 2011, a unei paciente de 17 ani. Tânăra care se internase pentru a se trata de amigdalită şi-a pierdut viaţa după ce i s-a făcut o injecţie. Cazul de malpraxis petrecut la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a fost finalizat în vara anului trecut în instanţa de judecată. Carmen Braia, medic ORL de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, a fost condamnată în 2018 de Curtea de Apel Craiova la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că o tânără a murit după ce i-a făcut o injecţie. Prin sentinţa care este definitivă, instanţa a obligat-o să plătească daune morale de 420.000 de euro, în solidar însă cu Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

Medicul Carmen Braia

Moartea după o injecţie

În urma injecţiei, tânăra Raluca Tulic, de 17 ani, a intrat în şoc anafilactic şi a murit, a fost concluzia legiştilor. „Obligă doar inculpata Braia Carmen, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă «Tudor Vladimirescu» Târgu Jiu, la plata următoarelor sume: 20.000 de lei reprezentând prejudiciu material, către părţile civile Tulic Radu şi Tulic Elisabeta; echivalenţa în lei a sumei de 400.000 de euro, cu titlu de daune morale, către părţile civile Tulic Radu şi Tulic Elisabeta; echivalentul în lei al sumei de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale, către partea civilă Tulic Ioana, echivalentul în lei al sumei de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale, către părţile civile Albici S. Gheorghe şi Tulic Elisabeta, în calitate de moştenitori ai defunctului parte civilă Albici Gh. Sandu. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei decizii. (…) Definitivă“, se arată în decizia magistraţilor Curţii de Apel Craiova, pronunţată în vara anului trecut. Medicul nu mai are voie să profeseze timp de trei ani, iar în prezent nu mai lucrează la spital.
Gigel Capotă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, a declarat că unitatea va achita cele două milioane de lei în solidar cu firma de asigurare la care avea asigurarea de malpraxis doctoriţa. În final, Spitalul Judeţean va încerca să recupereze de la medic parte din bani.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS