13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSe desfiinţează staţia de taxi de la Casa Albă

Se desfiinţează staţia de taxi de la Casa Albă

După o serie de sesizări primite de la craiovenii care locuiesc în blocul Casa Albă, care s-au arătat deranjaţi de staţia de taxi amplasată chiar sub geamul lor, pe strada Theodor Aman, autorităţile locale din Bănie au luat decizia relocării acesteia. Potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus aprobării în şedinţa Consiliului Local Municipal din această săptămână (31 ianuarie), staţia de taxi de la Casa Albă va fi desfiinţată, urmând să se înfiinţeze o staţie similară (tot cu şase locuri) pe strada A. I. Cuza. „Ţinând cont de faptul că administrarea serviciilor de parcare se face în scopul asigurării creşterii capacităţii de preluare a traficului, a îmbunătăţirii condiţiilor de deplasare pentru vehicule şi a creşterii gradului de siguranţă a participanţilor la trafic, precum şi de numeroasele solicitări primite atât din partea asociaţiilor de proprietari, cât şi din partea riveranilor Centrului Istoric al municipiului Craiova, propunem spre aprobare mutarea staţiei de taxi de pe strada Theodor Aman, între intersecţia cu strada Olteţ şi intersecţia cu strada A. I. Cuza, pe strada A. I. Cuza, după intersecţia cu strada Panait Moşoiu, pe sensul de mers către strada Arieş, cu menţinerea aceluiaşi număr de locuri (6)“, se precizează în proiectul de hotărâre. Această relocare se face în vederea îmbunătăţirii serviciului de transport, precum şi pentru fluidizarea traficului în municipiul Craiova, zona centrală, după cum se mai menţionează în proiect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS