6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO+GALERIE FOTO) Schimbatul anvelopelor, coşmarul şoferilor

(VIDEO+GALERIE FOTO) Schimbatul anvelopelor, coşmarul şoferilor

Prima ninsoare care s-a aşternut în Bănie i-a luat prin surprindere şi i-a prins nepregătiţi pe conducătorii auto. Sute de craioveni au dat năvală în service-urile auto încă de la prima oră pentru a-şi înlocui anvelopele de vară cu unele adecvate pentru sezonul rece, formând cozi imense la care au stat ore în şir, iar acest lucru le-a întins nervii la maximum. Însă, frica de amenzi i-a determinat să aştepte până le-a venit rândul şi şi-au văzut maşinile pregătite cu anvelope de iarnă.

Service-urile auto de pe strada Caracal au început să fremete dis-de-dimineaţă. Şoferi din toate colţurile Craiovei au format cozi de neînchipuit, deoarece nu se aşteptau ca iarna să îşi facă simţită prezenţa aşa repede, dar mai ales pentru că amenzile în cazul în care conducătorii auto sunt prinşi pe picior greşit sunt substanţiale.
„Coada e şi pe partea cealaltă, şi pe strada următoare. Ne-a luat prin surprindere zăpada asta, nu ne aşteptam, anul trecut a nins foarte târziu. Căutăm de la ora 8 un service mai liber şi nimic. Ne-au spus alţi cetăţeni că aici este mai liber faţă de alte locuri, am auzit că pe Carol sunt peste 100 de maşini. Stăm la coadă de la ora 9, acum e 12 şi după cum văd mai stăm încă două ore. Dar asta este situaţia, se lucrează aşa cum se lucrează, omul e singur aici, nu mai are niciun ajutor, vrem nu vrem, trebuie să stăm, aşa sunt condiţiile la noi. Stăm pentru că te opreşte poliţia şi îţi spune «Vezi, a nins. Ai cauciucurile? Nu… amendă!»“, a spus unul dintre şoferi.
Este o cursă contracronometru pentru cei care şi-au schimbat tura de serviciu ca să-şi poată echipa maşinile. Trezitul cu noaptea în cap, statul peste cinci-șase ore la coadă nu le garantează faptul că până la începerea programului maşina va avea anvelopele schimbate.


„De la 7 de dimineaţă tot caut, iar de la 8 stau aici. Peste tot, aceleaşi cozi. Norocul meu că am schimbat tura şi intru la 2 de serviciu. Mă tot uit la ceas şi e 12, sper să termin în două ore pentru că astfel am stat atâtea ore degeaba, mâine trebuie s-o iau de la capăt“, a spus îngrijorat unul dintre şoferi.
Ca să-şi „încalţe“ maşinile pentru sezonul rece, şi craiovenii care au ales service-urile auto de pe strada Carol au avut nevoie de nervi tari, petrecând acelaşi număr incredibil de ore stând pe loc, la cozi imense.
„Nici nu mai știu de câte ore am venit aici, cred că am ajuns la 8.30, nici nu vreau să știu cât e ceasul! Dar asta e, stăm, că de mâine amenzi peste amenzi. Deja au început să vâneze! Ia uite cum caută deja, toată ziulica stau la pândă!“.


Cei mai norocoşi au apelat la rude, prieteni, cunoştinţe, deoarece serviciul nu le permite să stea ore în şir la cozi. „E imensă coada asta, probabil aici băieţii lucrează mai bine. De exemplu, eu sunt la două blocuri distanţă, de aceea am venit aici, dar aseară am fost până la Piteşti şi să ştiţi că peste tot e la fel, aceleaşi cozi imense. Iarna ne-a prins mai devreme decât ne aşteptam. Eu mi-am schimbat roţile la maşina mea de zece zile, acum stau la coadă cu maşina fiicei mele, care lucrează şi nu are timp să stea aici patru-cinci ore în frig. De atâtea ore sunt, de aproape cinci ore, dar mai am patru maşini în faţa mea şi scap!“, a povestestit un tată care a venit cu maşina fiicei sale la atelierul auto.
La ora prânzului, cozile devin din ce în ce mai mari, iar oamenii din ce în ce mai agitaţi. „De unde începe coada aici? Ehe, de la trecerea de pietoni!“. Unii dintre conducătorii auto intră în linie, alţii pleacă să-şi caute norocul în altă parte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS