Acasă Local Cu 1.000 de fermieri mai puțin, dar cu peste 20.000 hectare mai...

Cu 1.000 de fermieri mai puțin, dar cu peste 20.000 hectare mai mult la plată în Olt

-

Primii fermieri din Olt vor intra în posesia avansului de 70% din plata SAPS în cursul acestei săptămâni, a declarat directorul adjunct al APIA Olt, Gheorghe Dumitrescu. Numărul fermierilor care au înaintat în acest an cereri unice de plată este de 31.529, cu aproximativ 1.000 mai puțini decât în 2017. Suprafața pentru care se cer, în schimb, subvenții este cu peste 20.000 de hectare mai mare, ajungând la 323.000 de hectare, iar asta pentru că se continuă procesul de comasare a terenurilor.
APIA Central a făcut primele plăți chiar în primele minute ale zilei de 16 octombrie, însă circuitul până când acești bani vor intra în conturi durează câteva zile. Cert este că fermierii vor primi, până la 1 decembrie 2018, cel puțin așa se dorește, 70% din SAPS, cuantumul total SAPS pentru 2018, aprobat de guvern la începutul lunii octombrie, fiind de 102,5 euro/ha, dar care poate suferi modificări în funcţie de suprafaţa totală determinată la plată de către APIA. Cursul la care se face plata avansului este de 4,66 lei pentru un euro.
În județul Olt, în așteptarea banilor, sute de fermieri au solicitat APIA adeverințe pe baza cărora să poată contracta împrumuturi bancare. Astfel, din cei 650 de mari fermieri (care lucrează suprafețe de peste 50 hectare), peste 100 s-au împrumutat, și din rândul micilor fermieri venind astfel de cereri, a mai precizat directorul adjunct Gheorghe Dumitrescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

Adrian Iencsi: Mă bucur că am parte de un grup foarte bun

Antrenorul formaţiei secunde a Universităţii Craiova, Adrian Iencsi, a făcut bilanţul turului de campionat de la Liga a III-a, seria 3. „Mozambicanul“...