Școala profesională, de la „bau-bau“ la „meseria e brățară de aur“

Autori


Marți, 19 iunie, este ultima zi în care elevii care nu au susținut evaluarea națională se pot înscrie pe locurile disponibile la clasele profesionale. Deși oferta, la nivelul județului Olt, este generoasă, mulți elevi în continuare consideră că școala profesională este soluția atunci când le este imposibil accesul la liceu.

În județul Olt sunt disponibile locuri la școala profesională în patru clase de învățământ dual, susținute de societățile Beckaert, Pirelli, Prysmian și Alro și în alte 25 de clase de învățământ de stat. La acestea se adaugă 42 de clase la liceele tehnologice, în total fiind aproape 2.000 de locuri pentru elevii care la sfârșitul acestui ciclu de învățământ vor să dobândească o calificare. Deși în teorie învățământul tehnic sună bine, în practică puțini sunt elevii care aleg de bunăvoie acest drum, în general considerând că nu sunt sufiect de buni pentru un liceu teoretic.

„Nu mi s-a permis să dau evaluarea“

La Colegiul Tehnic Metalurgic vor funcționa din anul școlar următor trei clase de învățământ dual, care vor pregăti elevi pentru meseriile: electrician, electronist și mecanic instalații diverse, plus încă o clasă de învățământ „tradițional“, pentru care s-au ocupat deja locurile (clasa are profil mecanic auto).

Clasele de dual tind să devină, de departe, cele mai solicitate din județ, pentru că la bursa profesională de 200 de lei pe care o oferă statul, angajatorul mai acordă alți 200 de lei, o masă caldă/zi pe timpul practicii și echipament de protecție. La acești bani, spune directorul colegiului, prof. Anișoara Dima, se acoperă în totalitate cheltuielile cu masa și cazarea în internat (dacă nu pot face naveta acasă) și le mai rămân elevilor și de cheltuială. În plus, au șanse mari ca la absolvire să fie angajați la firmele la care fac pregătirea, deși contractul de școlarizare semnat nu obligă niciuna dintre părți în acest sens.

Deși avantajele sunt multiple, și deși angajatorii se plâng de ani buni de lipsa forței de muncă bine pregătite, elevii aleg școala profesională doar ca o ultimă variantă și destul de puțini din motivul că în trei ani își pot câștiga singuri banii.

Dragoș Dobrescu, din Curtișoara, a venit să se înscrie la școala profesională. Nu a fost alegerea lui, dar nu prea are variante, pentru că, deși i-au încheiat situația școlară, cei de la școală l-au obligat să nu se prezinte la evaluarea națională, convinși fiind că nu va obține rezultate bune.


„Nu mi s-a permis să dau evaluarea. Practic, n-au vrut să mă bage în examen“, spune elevul. Mama băiatului, Carmen Dobrescu, povestește că profesorul de matematică l-a amenințat cu corigența, iar pentru a-i încheia elevului situația le-a smuls, lui și părinților, promisiunea că nu va susține examenul de evaluare națională, pentru a nu strica statistica școlii: „Nu s-a mai prezentat, știu că a fost înscris automat, dar dacă am avut o înțelegere…. Normal că ar fi vrut la liceu, totuși, era o chestie de bun-simț să le fi dat și lor șansa asta“. Băiatul a ajuns astfel, mai mult fără voia lui, să se înscrie la o clasă la învățământul dual, susținută de Pirelli.

Tot însoțit de mamă a venit și alt proaspăt absolvent al unui gimnaziu din Slatina. Deși a încheiat clasa a VIII-a cu o notă peste 8,00, mama elevului spune că a fost sfătuit să nu se prezinte la examen, iar profesorii nu l-au mai anunțat că, fiind absolvent, este înscris automat. Va face școala profesională și, mai departe, va continua liceul la seral, cel puțin așa sună acum planul.

„Avem marea bucurie să vedem că vin părinți și copii împreună la școală. Recunosc, am adoptat strategia fostului director adjunct, și de fiecare dată când vin cu părinții la înscriere îi întreb pe părinți ce nivel de studii au. Și avem și elevi cu vâsrte între 40 – 50 de ani, la seral“, spune directorul colegiului, profesorul Dima.

Dacă în privința meseriilor tehnice elevii recunosc că nici nu prea știu despre ce e vorba, fiindu-le, astfel, greu să se hotărască, atunci când vine vorba de meserii ca ospătar sau coafeză, lucrurile stau altfel.

„Am avut anul trecut, la clasa de ospătar, la Colegiul Economic, peste 60 înscriși pe 28 de locuri. A fost cea mai mare concurență. Pentru că ei se descurcă și în timpul practicii și pe perioada weekendurilor prind evenimente și sunt motivați de angajatorii cu care școlile au protocoale de colaborare. Am încercat să facem clase de dual și în acest domeniu, dar angajatorii nu vor. Sunt mulțumiți cu ce le oferă învățământul de stat“, a declarat inspectorul pentru discipline tehnice din cadrul Insăectoratului Școlar Județean Olt, prof. Vera Rachina.

În județul Olt, deși au absolvit clasa a VIII-a, aproximativ 300 de elevi nu s-au prezentat să suțină evaluarea națională, în timp ce alți aproximativ 500 au fost lăsați corigenți sau cu situația neîncheiată din alte motive.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 19 iunie 2018

Actualitate

» Comisia Europeană a început lupta cu fenomenul „fake news“: Educația media, una dintre soluțiile împotriva dezinformării on-line
» DNA cere majorarea pedepsei pentru fostul ministru al Energiei Constantin Niţă
» Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza CCR în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală
» Iohannis, despre decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi: Şi această săptămână e dedicată cititului motivării CCR/ Asta cu suspendarea văd că devine un fel de obsesie publică
» Autoturismele care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse nu achită tariful de trecere pentru data de 20 iunie 2018.
» Ministerul Public îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu modul în care au fost adoptate o serie de modificări ale Codurilor penale
» Serviciul de emitere rovinietă și de încasare a tarifului de trecere a podului Fetești-Cernavodă prin SMS, în rețeaua RCS-RDS, se întrerupe mâine pentru două ore
» Donald Trump ameninţă China cu noi taxe aplicate importurilor
» Parchetul General: Modificările la codurile penale, adoptate fără a ţine cont de observaţiile CSM
» Razii în Râmnicu Vâlcea şi Horezu
» Şeful statului este scos din procedura de organizare a referendumului de modificare a Constituției
» Iohannis: România nu va mai avea nici o şansă de a obţine un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU dacă mută ambasada din Israel
» Vâlcea: Lucrările de stabilizare a unei porţiuni din intrarea Cetăţuia, finalizate

Local

» Violatorii unei fete de 13 ani, arestaţi preventiv
» Amenajarea de irigaţii Bucşani – Cioroiu, pusă în funcţiune
» Un bărbat a murit, după ce s-a autoincendiat

Dolj

» De ce au fost tăiați copacii de pe strada Păltiniș
» 11 școli din Dolj, pe podium la evaluarea națională
» Poliția Rutieră, învinsă în instanță de… Poliția Locală
» Secretara de la Drept, arestată la domiciliu
» Asociațiile datornice, pe lista neagră a CAO
» Ești salariat? Iată în ce condiții ești asigurat la Sănătate
» Întreruperi energie electrică de mâine
» O locomotivă a luat foc în Gara Craiova
» Craiova: Lansare de carte la “Aman”
» Compania de Apă Oltenia repară zona prăbuşită din strada Bucovăţ
» Compania de Apă Oltenia continuă debranşările. A publicat lista cu asociaţiile unde se va opri apa
» Craiova: Lansare de carte la “Aman”
» Pompierii doljeni, premianţi la Campionatul naţional
» Dolj: 68,82 % au promovat Evaluarea Naţională
» Radu Sergiu Ruba vine la “Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni

Gorj

» Viiturile au produs pagube la Runcu, Baia de Fier şi Licurici
» Comuna Stoina se pregăteşte de alegeri parţiale
» Amenzi după explozia staţiei de pompare gaze din Hurezani
» Lucrările la varianta ocolitoare, în continuare blocate
» Gorj: A treia ediţie a Festivalului România Autentică are loc la Hobiţa
» Târgu Jiu: Biblioteca Judeţeană se „mută” în Parcul Central

Olt

» Violatorii fetei de 13 ani din Osica de Jos, arestați preventiv
» Olt: Accident cu două victime la Cezieni

Vâlcea

» Vâlcea: Reţinut pentru comiterea de infracţiuni rutiere

Sport

» S-au semnat primele contracte la Filiași
» Astăzi se joacă finala Cupei României Dolj
» Alexandru Mitriță: Grupul m-a ajutat să fiu la acest nivel!
» Alb-albaștrii au luat vizele și trec la treabă
» Volei (m): Antrenorii Dan Pascu și Claudiu Mitru și-au prelungit contractul cu SCM-U Craiova

Sanatate

» Ce boli poți să faci de la apa din piscină?

Educatie

» Judeţele cu cele mai mari şi cu cele mai mici rate de promovabilitate la examenul de evaluare – Harta pe judeţe

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Cel mai bătrân urangutan de Sumatra din lume a murit, la vârsta de 62 de ani

Top