Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj

Zeci de gorjeni au adoptat copii sau au preluat prin adopţie micuţi din centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Doina Navlea, inspector superior în cadrul DGASPC Gorj, a precizat că la nivelul instituţiei au fost deschise anul trecut 11 proceduri de adopţie. De asemenea, 23 de copii au fost încuviinţaţi familiilor adoptive, iar în monitorizare se află 40 de copii care au fost adoptaţi. Nu au existat copii oferiţi spre adopţie în alte judeţe. „A fost un an bun din punctul de vedere al adopţiilor şi avem zeci de copii adoptaţi şi alţii în curs de a fi preluaţi de noile familii. Avem în curs de derulare 11 proceduri de adopţie, deschise încă de anul trecut“, a declarat Doina Navlea, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.