Știri de ultima orăEvenimentDoi turiști - tată și fiică, aflați în drumeție, au cerut ajutor după ce s-au întâlnit cu o ursoaică

Doi turiști – tată și fiică, aflați în drumeție, au cerut ajutor după ce s-au întâlnit cu o ursoaică

Doi turiști – tată și fiică – au cerut ajutor jandarmilor prahoveni după ce s-au întâlnit cu o ursoaică și cei doi pui ai săi pe traseul montan dintre Muntele Roșu și Cabana Ciucaș, din zona Cheia.

”În urma unui apel la 112, care semnala prezența unei ursoaice cu doi pui pe traseul montan dintre Muntele Roșu și Cabana Ciucaș, din zona Cheia, jandarmii montani au intervenit pentru prevenirea oricărei situații de risc. Pe traseu, colegii noștri au identificat doi turiști, tată și fiică, pe care i-au însoțit până la parcarea de la Muntele Roșu, unde aveau autoturismul”, informează sâmbătă Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova.

Ursoaica și cei doi pui au fost îndepărtați din zona traseului, iar intervenția s-a încheiat fără incidente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS