5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalImpozite mai mari în Râmnicu Vâlcea

Impozite mai mari în Râmnicu Vâlcea

În ultima şedinţă de Consiliu Local Râmnicu Vâlcea, de la sfârșitul anului, s-a aprobat majorarea taxelor şi impozitelor în municipiu. În 2018, cotele de impozitare pentru persoane fizice s-au modificat de la 0,1% la 0,13%, pentru clădirile rezidenţiale, şi de la 0,3% la 1,3% pentru cele nerezidenţiale (adică destinate afacerilor, spre exemplu.) Pentru persoane juridice, cota de impozitare pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietate sau folosinţă se majorează prin aplicarea unei cote adiţionale de 50%, cota de calcul majorată fiind de 0,3%; iar pentru clădirile nerezidenţiale – cota majorată este de 1,5%.
„Ne-am încadrat în limita impusă de legiuitor, între 1,2 şi 1,5. Noi ne-am dus la 1,25 – 1,30. Deşi legea ne permite şi peste, n-am depăşit. Ne-am uitat ce au făcut ceilalţi primari din ţară. Absolut toţi au majorat, inclusiv peste limita maximă, pentru că de zece ani de zile impozitele şi taxele nu au mai fost majorate în Râmnicu Vâlcea“, a susţinut primarul Mircia Gutău.
În şedinţa CL Râmnicu Vâlcea s-a stabilit ca taxele pentru autorizaţiile de construcţii să rămână la fel. Am „mai câştigat ceva şi prin schimbarea zonării impozitelor. Pentru că zone întregi, unde s-a adus canalizare, apă, gaz, curent, internet, asfalt, figurau în zona C şi le-am adus în zona D. Le-au mai crescut şi lor un pic taxele şi impozitele. Spre exemplu, în zona Ostroveni, pe bulevardul Dem Rădulescu s-au construit zeci de blocuri. Pe străzile Iustinian Marina şi Sacerdoţeanu, unde s-au făcut sute de vile, au toate utilităţile, este normal să plătească acelaşi impozit ca și cei care locuiesc într-o zonă mai centrală. Am fost nevoiţi să creştem aceste taxe şi impozite pentru că trebuie să avem un buget asemănător cu cel din 2017, ca să realizăm investiţiile pe care ni le-am propus“, a mai motivat Gutău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS