21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpitalul din Horezu are mare nevoie de medici

Spitalul din Horezu are mare nevoie de medici

Așa arată clădirea în care funcționează Spitalul din Horezu

Într-un sistem medical cu mari probleme mai sunt și exemple care ne demonstrează că se poate. În micul oraș vâlcean Horezu există un spital nou, unde pacienții sunt tratați la standarde europene. Ideea înființării unei unități medicale în zonă este veche, însă din 2010 a devenit realitate. Lunar, în jur de 5.000 de pacienți sunt tratați aici. Paradoxal este că, deși în unitatea sanitară sunt condiții foarte bune pentru pacienți și cadrele medicale, medicii cu greu aleg să lucreze aici. Este mare nevoie de un cardiolog, dar și de medici în Urgență.

În Oltenia avem și spitale noi, dotate cu aparatură. Este cazul Spitalului din Horezu, o unitate medicală construită după standarde europene, în urmă cu șapte ani. 70.000 de oameni sunt arondați acestei unității medicale, precizează Constantin Popescu, managerul Spitalului Orășenesc Horezu.
Saloanele au maximum patru paturi, astfel încât să poate fi curățate și să se evite apariția infecțiilor intraspitalicești. Fiecare salon are grup sanitar și duș propriu, iar în unele există și televizoare. Spitalul Horezu are secțiile de bază ale unei unități medicale de gradul IV: Medicină Internă, Ginecologie cu Compartiment de nou-născuți, Compartiment de Chirurgie și Neurologie, fiecare cu 15 paturi, Secție de Pediatrie cu 25 de paturi și Secție de Boli Cronice. „Avem despusă spre aprobare la Ministerul Sănătății o modificare de structură prin care încercăm, în cadrul Secției de Medicină Internă, să facem un Compartiment de Gastroenterologie. De asemenea, la Chirurgie vrem să facem un compartiment de cinci paturi pentru Ortopedie pentru că medici și aparatură avem. Sunt și secții în care trebuie să mai lucrăm din punct de vedere al condițiilor. În Secția de Boli Cronice lucrăm și încercăm să aducem câteva saloane la standardele din restul spitalului“, susține managerul unității sanitare.
Într-o lună, în medie 5.000 de pacienți vin să se trateze aici. Marea problemă a spitalului este deficitul de medici. Din această cauză, Camera de Urgență lucrează doar cu un asistent medical care solicită medicii de pe secție atunci când este nevoie. Și în Secțiile de Pediatrie și Medicină Internă este mare nevoie de doctori. „Acum lucrăm cu câțiva medici pensionari pe care îi mai ținem în activitate pentru a asigura asistența medicală. Nu am reușit să atragem nici un medic cardiolog, deși în zonă sunt mulți pacienți cu afecțiuni cardiovasculare. Avem mare nevoie de medici de medicină de urgență. Am avut doi rezidenți pe post, dar au plecat. Este nevoie de doctori și pentru Secțiile de Pediatrie și Medicină Internă, dar și de radiologi. Am scos mereu posturi la concurs, dar nu s-a prezentat nimeni, deși în centrele universitare sunt specialiști. Medicii nu vor să lucreze în spitalele mai mici, orășenești, dar medicină se poate face și aici. Mulți își doresc să rămână în centrele universitare pentru că simt că altfel se plafonează profesional“, spune Constantin Popescu, managerul Spitalului Orășenesc Horezu.

„Un medic specialist câștigă în jur de 5.000 – 6.000 de lei cu tot cu gărzi“

Managerul spitalului spune că, în ultimul timp, salariile medicilor au crescut și că în acest fel cadrele medicale ar putea fi motivate să lucreze și în spitalele mai mici din țară. „Salariile au crescut și din martie nici nu o să mai fie mari diferențe salariale între un spital ca Horezu și alt spital mai mare, deși mi se pare normal să existe niște diferențe pentru că în unitățile sanitare mai mari cazurile sunt mult mai complexe. Acum un medic specialist câștigă în jur de 5.000 – 6.000 de lei cu tot cu gărzi, în schimb un medic care lucrează doar în ambulatoriu câștigă puțin pentru că el nu face gărzi. La un moment dat am fost singurul spital din județ care a avut 16 rezidenți pe post, dar doar trei au rămas aici. Acum au posibilitatea să facă gărzi în mai multe spitale și sunt mulți care se mulțumesc să facă doar asta“, adaugă Constantin Popescu.

„Concurența cu mediul privat este total neloială“

Spitalul din Horezu are integrat și un ambulatoriu reabilitat prin fonduri europene în 2015. Aici pacienții găsesc 15 cabinete și aproape toată gama de specialități. Cabinetele de Oftalmologie și ORL lucrează în două ture pentru că au o adresabilitate foarte mare. Concurența cu cabinetele din mediul privat este însă foarte mare și total neloială, susține conducerea. Odată construit spitalul a fost dotat și cu aparatura necesară. Ceea ce lipsește însă este un computer tomograf. „Avem nevoie de aparatură de înaltă performanță, un computer tomograf. Am făcut un proiect și sperăm că o să primim finanțare să putem să achiziționăm acest aparat important. Avem trei săli de operație care sunt bine dotate cu aparate de anestezie, lămpi scialitice. Avem la Radiologie aparate clasice noi, dar și ecografe performante. Avem și linie de chirurgie endoscopică. În medicină însă evoluția este rapidă și ne-am dori mereu aparate noi“, adaugă directorul.
După ce a contribuit la ridicarea unui spital în momentul în care zeci de spitale din țară au fost închise, managerul Spitalului din Horezu spune că este mare nevoie ca unitățile din orașele mici să fie susținute prin politici de sănătate care să se deruleze pe termen lung. „Este nevoie ca spitalele de stat să fie dezvoltate pentru că aici sunt tratați și pacienții asigurați, și cei neasigurați. La privat, pacienții se selectează prin tarifele practicate, pe când la noi sunt și câte 30 de pacienți care vin în Urgență și sunt internați în spital“, conchide Constantin Popescu, managerul Spitalului Orășenesc Horezu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS