21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjEdilitara va acţiona cu 17 utilaje de deszăpezire

Edilitara va acţiona cu 17 utilaje de deszăpezire

Utilajele sunt gata de intervenţie

Primăria Târgu Jiu va acţiona prin societatea de profil cu un total de 17 utilaje pentru a deszăpezi oraşul şi localităţile componente. Potrivit reprezentaţilor instituţiei, municipalitatea dispune de suficiente utilaje și material antiderapant pentru sezonul rece. Edilitara Public SA, deţinută de Consiliul Local Târgu Jiu, a reuşit să închirieze toate utilajele de care are nevoie în iarna care urmează. Este vorba de utilaje de deszăpezire cu lamă şi sărăriţă și două auxiliare. Prezentarea utilajelor a avut loc marţi pe insuliţa de pe râul Jiu. Autorităţile locale au inspectat echipamentele şi utilajele folosite la deszăpezire în această iarnă. Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, a dat asigurări că, în ciuda faptului că se anunță o iarnă grea, la Târgu Jiu nu vor exista probleme în ceea ce privește intervenția autorităților pentru deszăpezirea orașului.

O mie de tone de material antiderapant

La rândul său, Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara Public Târgu Jiu, a precizat că, pe lângă utilajele de deszăpezire, au fost achiziționate peste 1.000 de tone de material antiderapant. De asemenea, în stocurile societății se află și o cantitate de 30 de tone de clorură de calciu solidă şi 20 de tone de clorură de calciu lichidă pentru intervenția pe timp de iarnă. Comandamentul de iarnă va fi activat joi la Târgu Jiu și va funcționa 24 de ore din 24, anunță Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara. „Am reuşit să finalizăm toate licitaţiile şi avem închiriate utilajele necesare. Este un număr egal cu cel din anii trecuţi. Suntem pregătiţi să acţionăm în funcţie de cantitatea de zăpadă care va fi pe carosabil. Se va acţiona în permanenţă pentru că utilajele sunt la dispoziţia noastră 24 de ore din 24 pentru că sunt în aşteptare atunci când nu ninge şi nu este nevoie de intervenţii. Aşadar, oricând pot interveni dacă le vom solicita. Sunt cu tot cu deservenţi. Avem pregătit şi jumătate din personalul de la Edilitara care va acţiona cu lopeţi pe trotuare sau în zona centrală şi în alte puncte unde nu vor putea intra utilajele. Să vedem acum ce fel de iarnă vom avea“, a precizat Alexandru Zaharia, şeful Edilitara Public.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS