10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCozi interminabile şi nervi la Serviciul de Paşapoarte

Cozi interminabile şi nervi la Serviciul de Paşapoarte

De ani de zile nu au mai fost cozi la paşapoarte
De ani de zile nu au mai fost cozi la paşapoarte

Serviciul Judeţean de Paşapoarte Gorj nu mai face faţă cererilor venite din partea cetăţenilor. Unii vor să îşi preschimbe pașaportul, iar alţii solicită eliberarea unuia nou. Fiindcă au lăsat pe ultima sută de metri obţinerea unui astfel de document, la ghişeele Serviciului de Paşapoarte, din cadrul Prefecturii Gorj, se formează în fiecare zi cozi. S-a ajuns inclusiv în situaţia de a fi eliberate bonuri de ordine, însă şi aşa funcţionarii fac faţă cu greu solicitărilor. Valentin Surupăceanu, şeful Serviciului de Paşapoarte Gorj, a precizat că există zile în care solicitările trebuie să fie reprogramate: „Sunt cozi, e adevărat. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că, dacă au documentele în regulă, o să primească bon de ordine şi o să intre să poată depune actele. Am făcut eforturi pentru ca toate cererile care sunt primite până la 14.30 pentru paşapoartele temporare să fie soluţionate în aceeaşi zi. Cele de după 14.30 sunt reprogramate a doua zi. Nu am mers pe termenul de trei zile prevăzut de lege. Cetăţenii trebuie să înţeleagă faptul că facem tot ce depinde de noi pentru a soluţiona aceste cereri. Ei ar vrea să intre mai repede, dar trebuie să folosim aceste bonuri de ordine pentru a ţine lucrurile sub control“.

Nu vin cu toate documentele

Potrivit lui Valentin Surupăceanu, cetăţenii nu se prezintă de fiecare dată cu documentele necesare sau cu actele complete. Documentele necesare eliberării unui paşaport simplu sau electronic sunt solicitate înainte să fie înmânat bonul de ordine, pentru a evita drumurile inutile în faţa ghişeului. „Pentru a elibera acele bonuri de ordine ei trebuie să vină cu toate documentele, altfel se generează blocaje. Unii vin cu procură din străinătate şi nu sunt conforme cu condiţiile prevăzute de legea română. Sunt persoane care vin cu sentinţe judecătoreşti şi care au erori materiale referitoare la nume, prenume, date de naştere, la părinţi sau la copii. Sunt persoane care vin cu anumite solicitări şi au restricţii. Suntem nevoiţi să le solicităm toate documentele dinainte şi le dăm bonul de ordine după“, a mai spus Valentin Surupăceanu. Cetăţenii care ajung la instituţie pentru obţinerea unui paşaport au declarat că nu ştiau că au nevoie de bonuri de ordine pentru a depune documentele. Sunt cetăţeni care vin din tot judeţul şi chiar din judeţele vecine. Anumite persoane au stat şi de trei ori la coadă pentru că nu au adus toate documentele necesare eliberării unui paşaport.

Peste 100 de cereri în fiecare zi

Şeful Serviciului Paşapoarte Gorj, Valentin Surupăceanu, a precizat că în ultima perioadă sunt înregistrate şi peste 100 de cereri zilnic. De asemenea, 20 – 30 de cereri vin zilnic din alte judeţe. Au venit solicitări şi din Vâlcea, Satu Mare sau Hunedoara. Solicitanţii merg fie în vacanţe, fie la rude sau îşi preschimbă paşapoartele expirate. „Numărul cererilor a crescut foarte mult. Avem până la 110 – 120 de cereri pe zi. Marţi, de exemplu, am avut 21 de cereri pe Hunedoara, 2 pe Satu Mare şi 2 pe Vâlcea. Emitem bonuri de ordine care fluctuează în funcţie de solicitanţi. Pentru copii eliberăm mai puţine bonuri. Pentru persoane majore mai multe. Reducem numărul de bonuri dacă sunt multe solicitări pentru paşapoarte temporare“, potrivit lui Valentin Surupăceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS