Are doar 23 de ani, dar a dat o lecţie importantă de viaţă tuturor oamenilor, indiferent de vârstă. Mădălin Adam lucrează la o benzinărie din comuna doljeană Perişor, iar într-o zi de muncă normală s-a transformat în îngerul păzitor al unui copil bolnav. Tânărul a înapoiat o servietă pierdută în benzinărie, în care se aflau banii pentru tratamentul unui copil cu sindromul Down.

Există şi tineri care pun mai presus de toate omenia şi care nu uită niciodată sfaturile bune pe care le primesc de la părinţi. Mădălin Adam, din comuna Perişor, este unul dintre exemplele care demonstrează că lumea poate fi mai bună. „Când m-am dus la serviciu am aflat că o doamnă care servise cafeaua în benzinăria în care lucrez şi-a uitat o poşetă. În aceasta se aflau 10.000 de lei, care erau legaţi cu un elastic, şi încă 91 de lei, care erau într-un alt buzunar al poşetei. Am găsit acolo şi buletinul doamnei respective, precum şi al fiului acesteia. Iniţial, eu şi colegele mele ne-am gândit să ţinem geanta acolo, poate femeia îşi dă seama şi se întoarce. Apoi am vrut să mă duc eu la Băileşti, la adresa doamnei, dar m-am gândit că poate nu este acasă. După aceea, am mers la poliţie şi am predat servieta cu actele şi cu toţi banii. Am avut noroc că unul dintre polţişti este din Băileşti şi o cunoaşte personal pe femeia care pierduse servieta“, a povestit Mădălin Adam. Chiar dacă a avut o copilărie grea, a fost crescut doar de mamă şi i-a fost greu să răzbească în viaţă, Mădălin nu s-a gândit nici o clipă să oprească banii pe care el i-ar câştiga în nouă luni de muncă. După ce a înapoiat servieta, a aflat că banii erau foarte importanţi pentru femeia care îi pierduse. „Cei de la poliţie au sunat-o pe doamna respectivă, iar ea le-a spus că banii aceia erau pentru consultaţiile fiului ei, care are sindrom Down. Când am aflat despre acest lucru, am fost foarte mândru de ceea ce am făcut. Eu câştig 1.400 de lei pe lună, aş fi câştigat aceşti bani în nouă luni de muncă. Provin dintr-o familie săracă, ştiu că este nevoie de multă muncă pentru a câştiga bani. Datorită acestui lucru nu m-am gândit să păstrez banii pentru că ştiu că se câştigă greu. La mine în familie am fost momente foarte grele, în care nu aveam bani deloc şi am ştiut că banii aceia nu mi se cuvin, nu sunt ai mei. A fost prima dată când am găsit ceva şi aşa am simţit să fac. Deprinderile acestea le am de la mama. Am fost crescut doar de mamă, de la vârsta de trei ani, pentru că părinţii mei au divorţat atunci. Ea m-a învăţat să fiu cinstit şi să nu îmi însuşesc bunurile altora şi am ales să o ascult“, a mai spus Mădălin Adam.

„Unii oameni mi-au spus că puteam să mă duc la mare cu banii“

Gestul emoţionant al tânărului a fost lăudat de mulţi oameni din jurul lui, însă au existat şi persoane care i-au spus că ar fi fost mai bine dacă păstra banii. „Cei mai mulţi dintre prieteni m-au felicitat pentru gestul pe care l-am făcut şi mi-au spus că şi ei ar fi făcut acelaşi lucru. Însă, au fost şi câţiva oameni care mi-au spus că am fost fraier că nu i-am păstrat să mă duc la mare. Le-am răspuns că nu puteam să fac aşa ceva pentru că m-aş fi distrat o săptămână-două, însă după aceea aveam remuşcări toată viaţa. Şeful mi-a mulţumit pentru gestul pe care l-am făcut şi mi-a spus că este bucuros să aibă un asemenea angajat. Acest lucru m-a bucurat enorm“, a mai declarat Mădălin.
Tânărul este fericit că a avut ocazia să redea bucuria unui om care a pierdut o sumă mare de bani de care avea foarte mare nevoie. „Nu am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna care a pierdut banii, eu i-am lăsat la poliţie şi apoi m-am întors la serviciu. Nu m-a sunat să îmi mulţumească, dar acest lucru nu contează. Eu sunt fericit că am făcut asta şi mă simt liniştit. Mama m-a luat în braţe şi a început să plângă, a fost mândră de ceea ce am făcut. Oricărei persoane care găseşte bunuri şi care se gândeşte să nu le înapoieze i-aş spune să se gândească, mai întâi, dacă ar fi ea cea care ar pierde ceva şi la bucuria pe care ar simţi-o dacă i s-ar înapoia ceva ce a pierdut“, a încheiat tânărul.