10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj18 ani de pușcărie după ce a lovit un polițist cu mașina

18 ani de pușcărie după ce a lovit un polițist cu mașina

Anchetatorii au stabilit că inculpatul, care nu are permis de conducere, a lovit intenționat  cu mașina un polițist care încerca să-i ceară documentele
Anchetatorii au stabilit că inculpatul, care nu are permis de conducere, a lovit intenționat
cu mașina un polițist care încerca să-i ceară documentele

Un tânăr de 19 ani, acuzat că a lovit intenționat cu mașina un polițist, după care l-a „plimbat“ aproximativ 80 de metri pe capota mașinii, a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj.
Este vorba de craioveanul Severus Iamandiță, care a fost trimis în judecată în urmă cu un an într-un dosar în care a fost acuzat de ultraj și conducere fără permis.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut că, „în noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2016, în jurul orei 21.20, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul principal Olteanu Cristi Mihai a depistat pe strada Drăgăşani, din municipiul Craiova, autoturismul marca Audi TT la volanul căruia se afla inculpatul Iamandiţă Severus, care nu deţine permis de conducere, şi care staţiona în mijlocul drumului, blocând traficul. A coborât din autoturism cu intenţia de a efectua controlul conducătorului autoturismului marca Audi TT, sens în care s-a deplasat prin faţa autoturismului, moment în care conducătorul a accelerat, demarând în trombă, lovindu-l cu partea din faţă a autoturismului şi purtându-l pe capota motorului aproximativ 80 de metri“. După comiterea faptei, inculpatul a fugit din țară, iar în august a fost extrădat din Germania și încarcerat.

Condamnat la aproape 18 ani de închisoare la vârsta de 19 ani

În octombrie, anul trecut, judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât să-l condamne pe craioveanul de 19 ani la 15 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Iamandiță a mai primit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru conducere fără permis, iar după ce au adăugat două pedepse mai vechi pentru furt și conducere fără permis, judecătorii l-au condamnat la 17 ani şi 8 luni de închisoare.
De asemenea, instanța i-a interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule și a hotărât să rămână în arest. În plus, Severus Iamandiță a fost obligat să-i plătească agentului Olteanu suma de 50.000 de lei drept daune morale.
Inculpatul a formulat apel împotriva sentinței, iar marți, pe 17 ianuarie, Curtea de Apel Craiova a dat o hotărâre definitivă în acest dosar. Instanța a respins ca nefondat apelul inculpatului, astfel că acesta trebuie să execute pedeapsa de aproape 18 ani de închisoare stabilită în octombrie 2016 de magistrații Tribunalului Dolj.
Tot în octombrie, anul trecut, magistrații Curții de Apel Craiova au hotărât să-l condamne definitiv la opt ani și două luni de închisoare pe craioveanul Costel Viorel Petcu, de 33 de ani, acuzat că, deși nu are permis, s-a urcat la volan și a lovit cu mașina un polițist care încerca să-l tragă pe dreapta. Inițial, la Tribunalul Dolj, inculpatul primise 12 ani de închisoare pentru ultraj și conducere fără permis.

Ultrajul

Potrivit art. 257 din Codul Penal, ultrajul reprezintă ameninţarea, lovirea, vătămarea corporală, loviturile cauzatoare de moarte sau omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Ultrajul se pedepsește cu închisoarea prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni, ale căror limite se majorează cu o treime. Dacă ultrajul a fost comis asupra unui poliţist sau jandarm aflați în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele pedepselor pentru aceste infracțiuni se majorează cu jumătate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS