Elena Cioabă este o bătrână înaltă, elegantă şi cu privirea duioasă. A ajuns la 80 de ani, chiar dacă greutăţile vieţii au apăsat ca o piatră de moară pe inima ei. În urmă cu un an şi jumătate a luat singură hotărârea să meargă la un azil de bătrâni, ca să nu fie o povară pentru copiii plecaţi în străinătate.
Problemele de sănătate ale Elenei Cioabă, din satul Şipotu, al comunei gorjene Turburea, au făcut-o să renunţe la tot şi să se îndrepte spre un cămin de bătrâni. „Într-o zi, am început să am dureri îngrozitoare la coloană pentru că am hernie de disc. Eram tot singură, pentru că am copiii plecaţi în Italia, şi am stat două săptămâni închisă în casă, fără mâncare, pentru că nu mă puteam mişca. Nu am avut la cine să apelez, că şi vecinii erau plecaţi la muncile câmpului“, a spus bătrâna.
Este o femeie cu trăsături foarte frumoase, ochi verzi şi blânzi. Zâmbeşte des, iar singurele care trădează încercările grele prin care a trecut sunt liniile ce i-au brăzdat chipul şi mersul cu ajutorul unui cadru. Îi place să povestească şi îşi aminteşte în detaliu tot ce s-a întâmplat în viaţa ei. „Am avut o tinereţe zbuciumată. M-am căsătorit la 20 de ani, dar nu am avut o soartă aşa cum gândeam eu. Soţul meu avea darul beţiei, iar când venea acasă după ce bea ceva era foarte furios. Mă bătea, iar eu nu puteam să zic nimic. Tăceam, plângeam şi gata“, a povestit femeia. Imediat după ce s-a căsătorit, soţul nu a mai lăsat-o să lucreze, iar acest lucru a afectat-o. „Eu credeam la început că glumeşte, dar apoi am văzut că este totul serios. Mi-a zis că femeile trebuie să stea la cratiţă şi să aibă grijă de copii. Aşa, a trebuit să stau acasă şi nu aveam unde să mă duc, chiar dacă aş fi vrut să plec vreodată“, a început femeia să depene amintiri.
Şcoala şi Crăciunul copilăriei au făcut-o fericită
Îşi aminteşte cu mare drag de clipele petrecute la şcoală. Regimul comunist i-a năruit însă visul de a studia mai mult, lucru care poate i-ar fi asigurat o viaţă mai bună. „Cel mai mult mi-a plăcut când eram la şcoală, de atunci am amintiri frumoase. Învăţam la Școala Pedagogică, în Craiova, dar comuniștii au dat ordin să se demoleze. Ne-au mutat la liceu, dar acolo nu ne mai dădeau bursă şi nu am mai avut bani să mă întreţin. Părinţii mei erau săraci, nu mă puteau ajuta“, a spus bătrâna.
După ce a întrerupt școala, în viața ei au urmat alte schimbări care au marcat-o. Acasă nu se putea întoarce pentru că îi era ruşine de reacţia vecinilor. Şi-a luat inima în dinţi şi a plecat să-și continue studiile la Petroşani, unde lucra fratele ei mai mare. „Mă gândeam să nu creadă lumea că am rămas repetentă. Am plecat la Petroşani şi m-am înscris la liceu. Însă, acolo nu m-am descurcat cu chimia, profesorul îmi dădea numai nota 1. Eu nu făcusem niciodată chimie, iar colegii de clasă erau avansaţi. Aşa că nu am reuşit să trec la chimie. Chiar anul acela, Ceauşescu a dat ordin ca elevii care sunt corigenţi să fie exmatriculaţi şi voia să ne înscrie la cursuri de croitorie. Am aşteptat trei luni ca să înceapă, dar nu mai puteam să stau mult timp pe banii fratelui meu. M-am angajat undeva la şters de geamuri. După alte trei luni, m-am angajat ca primitor şi distribuitor de materiale de construcţii. Acolo am lucrat până la 20 de ani, când m-am măritat“, a adăugat Elena.
Crăciunul copilăriei i-a lăsat și el amintiri plăcute, iar ochii îi strălucesc mai tare atunci când se gândeşte la mâncarea făcută de mama. „Noi am fost şase fraţi la părinţi. Nu ştiu cum făcea mama că într-o singură noapte pregătea toată mâncarea pentru Crăciun. Gătea săraca singură, iar când ne trezeam noi dimineaţa găseam totul pregătit. Cel mai mult îmi plăceau sarmalele şi maioşul (caltaboş). Erau foarte bune“, a povestit femeia.
Soţul i-a murit în urmă cu 22 de ani, dar nu s-a recăsătorit
Soţul Elenei a murit în 1994, iar copiii au plecat în străinătate. „Sunt 22 de ani de când mi-a murit soţul, dar mie alt bărbat nu mi-a mai trebuit. Viaţa m-a făcut să nu mă mai gândesc la aşa ceva. Chiar dacă era violent când bea, l-am iubit pe soţul meu. Şi el m-a iubit“, a spus femeia zâmbind.
După ce i-a murit bărbatul, a fost nevoită să facă toate muncile din gospodărie. Într-o zi, a mers la câmp, să care lucernă cu o căruţă. Atunci a avut loc un accident care i-a provocat mari probleme de sănătate. „M-am urcat în căruţă şi ţineam hăţurile cailor. Ploua foarte rău şi în timp ce coboram o pantă, am alunecat cu căruţa într-o râpă. S-a răsturnat peste mine şi mi-a prins piciorul între spiţe. A fost foarte dureros. Doctorul a zis că trebuie să îmi taie piciorul, dar eu am spus că mai bine mor aşa. Acum merg cu cadrul“, a spus bătrâna.
Luna august este sfântă
Elena Cioabă are doi copii, un băiat şi o fată, de care a fost nevoită să se despartă cu mulţi ani în urmă. Amândoi sunt plecaţi în Italia, iar pentru mama lor luna august a devenit una sfântă pentru că atunci îi poate vedea şi le poate spune cât de mult îi iubeşte. Femeia are mulţumirea că a apucat să îşi vadă şi cele două strănepoate.
Pe de altă parte, nu îndrăzneşte să îşi facă planuri de viitor. Încearcă să reziste în faţa problemelor de sănătate şi îşi duce traiul alături de cele două colege de cameră, care îi sunt acum prietene de nădejde și cărora le poate împărtăşi orice gând. „E grea viaţa acum, la vârsta asta. Pentru mine, nu mai există viitor. E ultimul drum, nu mai există altul“, a încheiat bătrâna, cu zâmbetul ei sincer pe faţă. Este mulțumită că a putut ajunge la vârsta asta, chiar dacă sufletul îi este încărcat de poveri, de tristeţi şi de regretul că nu are copiii aproape.
