Știri de ultima orăLocalVâlcea: Patru tineri, răniți după ce un șofer a intrat cu mașina într-un cap de pod

Vâlcea: Patru tineri, răniți după ce un șofer a intrat cu mașina într-un cap de pod

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost solicitați să intervină, noaptea trecută, în jurul orei 02.00, la un accident rutier produs pe DJ 678, pe raza localității Budești.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.

Au fost răniți conducătorului auto, precum și cei trei pasageri aflați în autoturism: o tânără de 20 de ani și doi tineri, de 19 și 21 de ani.

Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Citeşte şi: Doi morți după o explozie urmată de incendiu la o hidrocentrală din Elveția

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS