10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStudenţii de la Medicină au făcut fericită o familie cu opt copii

Studenţii de la Medicină au făcut fericită o familie cu opt copii

Mai mulţi studenţi mărinimoşi de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Craiova au pus mână de la mână şi au strâns alimente, haine şi jucării pentru o familie cu opt copii din localitatea Predeşti, judeţul Dolj.
Zece studenţi au mers, ieri, la cei opt copii, le-au oferit daruri şi au făcut împreună bradul. Micuţii au fost foarte fericiţi că Moşul şi-a trimis spiriduşii cu cadouri pentru ei şi că anul acesta au un brăduţ care să lumineze în noaptea de Crăciun cămăruţa lor.
Studenţii au fost impresionaţi de situaţia precară în care trăiesc cele opt suflete, alături de cei doi părinţi. „Am reuşit să strângem tot ce le-am dus celor opt copilași prin intermediul proiectului «Make a Joy! Bring a Toy!», care a fost adoptat de Asociația Societatea Studenţilor Medicinişti din Craiova. Voluntarii medicinişti au vrut să ajute familiile nevoiașe. Am ajuns la casa celor opt copii împreună cu câțiva voluntari. Am împodobit bradul împreună, am cântat colinde și Moșul a împărțit hăinuțe, jucării, rechizite și dulciuri celor mici. A fost un sentiment minunat, o bucurie născută din zâmbetele lor sincere. Ne era dor să auzim colinde lângă brad, cântate cu atâta inocenţă“, a declarat Cătălina Mijea, coordonatorul proiectului.
Crăciunul le va aduce copiilor din această familie cel de-al nouălea frăţior. Ei vor fi nevoiţi să împartă cu toţii cele două cămăruţe micuţe în care trăiesc. O fundaţie a reuşit să le ridice o nouă casă, care nu este încă finalizată.
Toţi cei care doresc să dea o mână de ajutor pentru ca aceşti copii să trăiască decent pot suna la numărul de telefon 0722.215.250.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS