14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZiaristul Ion Jianu lansează o nouă carte de interviuri - „Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp“

Ziaristul Ion Jianu lansează o nouă carte de interviuri – „Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp“

Coperta Arta conversatiei

Joi, 24 martie, la ora 18.00, la Librăria Humanitas- Kretzulescu din București (Calea Victoriei, nr. 45), are loc lansarea cărţii: „Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp“, apărută la Editura Vremea, autor fiind publicistul Ion Jianu (Gazeta de Sud). Invitat special: prozatoarea Ileana Vulpescu.
Autorul reuneşte în acest volum patru interviuri luate Ilenei Vulpescu în anii 1982, 2012, 2013 şi 2015, şi un amplu interviu luat lui Romulus Vulpescu în 1983, publicat acum în acest volum cu adnotările soţiei sale. Cuvântul înainte este semnat de scriitorul Nicolae Iliescu: „… Cartea domnului Ion Jianu este foarte bună. Răspunsurile celor doi importanţi scriitori şi eminenţi oameni de cultură nu numai că sunt perle de sensibilitate şi de exuberanţă a limbii române, dar sunt seducătoare aduceri aminte, crâmpeie de istorie literară, precum şi giuvaericale ce cu siguranţă vor umple spaţiul virtual cu citate de luat aminte“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS