11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProiectul zefiR ajută oameni din trei județe: 12 comunități din Oltenia s-au mobilizat pentru schimbare

Proiectul zefiR ajută oameni din trei județe: 12 comunități din Oltenia s-au mobilizat pentru schimbare

Sunt 12 oameni cu iniţiativă din Amărăştii de Jos, Bârca, Negoi şi Filiaşi – Dolj; Slatina, Caracal, Piatra Olt şi Grădinari – Olt şi Târgu-Cărbuneşti, Polovragi, Baia de Fier, Bumbeşti-Jiu – judeţul Gorj, care au înţeles că împreună pot forma un grup de inițiativă care să se implice pe termen lung în schimbarea comunității lor.
Ieri, la Craiova, Fundația Terre des Hommes alături de ceilalți șase parteneri din cadrul Proiectului zefiR au prezentat realizările după cei aproximativ doi ani de implicare în aceste localităţi: 1.100 de copii au acces mai uşor la servicii educaţionale de calitate la grădiniţă şi şcoală, 80 de cadre didactice au fost instruite în educaţie interculturală, peste 250 de copii participă la programe după terminarea orelor, 40 de locuinţe au fost îmbunătăţite, trei centre medico-sociale au fost înfiinţate, s-au construit locuri de joacă pentru copii. Persoanele vizate prin proiect aparțin unor grupuri vulnerabile, în special de etnie romă, cu precădere femei, tineri și copii.
„Vrem ca împreună în toate aceste localităţi să construim comunități puternice. Ne-am axat pe trei direcții de acțiune: îmbunătățirea accesului la servicii de educație, de sănătate și de locuire. Intervenția în fiecare comunitate a fost adaptată nevoilor reale identificate local, dar și intersectorial. Ne-am propus ca, până la sfârşitul proiectului, peste 1.180 de copii să acceseze mai ușor servicii educaționale de calitate la grădiniță și școala primară și să aibă condiții mai bune acasă pentru a-și face temele; 3.000 de copii cu vârste între 6 și 17 ani și 700 de femei însărcinate și mame care alăptează să acceseze mai ușor servicii de sănătate de calitate, iar comunitățile din care fac parte să beneficieze de o imagine mai bună la nivel local, regional și național, membrii lor să redobândească stima de sine, capacitatea de a rezolva probleme și disponibilitatea pentru dialog intercultural. Vrem să mobilizăm comunitatea, dacă vor să fie activi trebuie să aibă iniţiativă. Vrem să implicăm reprezentanţii comunităţilor locale în toate aceste proiecte“, a spus Ionuţ Raita, manager de proiect Terre des Hommes, coordonatorul Proiectului zefiR.

Poveşti din comunităţile în care proiectul zefiR se desfăşoară

Fiecare om este o poveste, iar o comunitate este clădită în jurul potențialului oamenilor care fac parte din ea. Hagi Stoican este coordonatorul proiectului zefiR în satul Ocolna, judeţul Dolj. Din 2013 s-a implicat pentru a schimba ceva, a organizat un grup din rândul tinerilor din comună, a format un grup de iniţiativă, a identificat problemele majore ale oamenilor de lângă el.
„Nu exista un dispensar în satul nostru, oamenii erau nevoiţi să străbată aproximativ 12 kilometri până în centrul comunei. Nu aveau acces la servicii de sănătate, iarna era foarte greu. În 2010, am fost recenzor în sat şi am descoperit atunci că din cei 1.500 de locuitori, doar patru aveau loc de muncă, peste 70% trăiesc din ajutor social, aproximativ 25-30% nu sunt asiguraţi. În aceşti doi ani, s-au schimbat multe. S-a schimbat, în primul rând, mentalitatea celor din comunitate care au înţeles că trebuie să meargă mai des la medicul de familie, care au înţeles rolul educaţiei. Au început să-şi aducă astfel copiii la grădiniţă şi la şcoală. Prin intermediul proiectului zefiR s-a demarat programul şcoală după școală. Copiii primesc un pacheţel, iar cei de la OvidiuRo le-au oferit acel tichet cadou de 50 de lei pentru cei care merg la grădiniţă“, a povestit Hagi Stoican.

150 de oameni din Polovragi nu au apă de băut

Altă poveste de succes este cea a Ramonei, din localitatea Polovragi, judeţul Gorj. Cea mai mare problemă a locuitorilor din această localitate este lipsa apei potabile. „Suntem 150 de familii care practic nu avem apă. Suntem nevoiţi să ne deplasăm distanţe mari pentru a lua apă de la vecinii noştri, dar nici aceea nu este bună de băut… Ne bucurăm însă că am reuşit să avem un after-school, avem un mediator sanitar şi un asistent. Probleme sunt multe. În 2015 sunt oameni care trăiesc cu cinci, şase copii într-o singură cameră, în bordeie“, a povestit Ramona.
Altă localitate, altă poveste este a locuitorilor din Bârca, judeţul Dolj. Ramona Ionică Drâncă s-a implicat pentru a aduce, în primul rând, bucurie pe chipul copiilor.
„Din păcate, sunt atât de multe probleme în comunitatea noastră, însă cea mai gravă este cea care îi priveşte direct pe copii. Li se citea practic tristeţea pe chip, nu aveau locuri de joacă, nu avuseseră şansa să meargă într-o excursie, în parc sau la spectacol. Am reuşit să facem un loc de joacă, le-am oferit cadouri, i-am dus în excursii. Avem însă mari probleme cu abandonul şcolar, tocmai din acest motiv am mers din poartă în poartă să convingem părinţii că educaţia este esenţială. Ne-am lovit însă de sărăcia acestora care spun că nu au bani să-şi trimită copiii la grădiniţă sau şcoală. Sunt oameni extrem de săraci care trăiesc din ceea ce cultivă în gospodării, din alocaţiile copiilor sau ajutoare sociale“.
Evenimentul de ieri a fost moderat de Alina Şerban, jurnalist TVR Craiova. Un grup de elevi din Filiaşi a prezentat un moment artistic.
Proiectul zefiR este implementat de un consorțiu format din șapte organizații, fiecare organizație având o arie de expertiză diferită. Terre des Hommes, Centrul Rromilor Amare Rromentza și Fundația Pestalozzi România asigură intervențiile educaționale din proiect (grădinițe interculturale, program tip școală după școală, mentorat, educație parentală, activități educaționale nonformale), Habitat for Humanity România asigură sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire, iar Sastipen – Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate a înființat câte un centru comunitar medico-social în fiecare din cele trei județe. Pe lângă aceste intervenții sectoriale, activitățile de dezvoltare comunitară, susținute de Fundația PACT și Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună, reprezintă un fir roșu al proiectului, reunind diferiți membri din fiecare comunitate pentru a dezvolta acțiuni și mici proiecte în beneficiul întregii comunități. Proiectul este cofinanțat printr-un grant din partea Elveției cu suma de 2.997.215 de franci elvețieni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS