9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPatru răniți într-un accident produs pe DN 65

Patru răniți într-un accident produs pe DN 65

Patru persoane au fost rănite ușor duminică seară, în urma unui accident provocat de un craiovean care nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar pe DN 65.
Potrivit polițiștilor din cadrul IPJ Dolj, Ion Drăghici, de 63 de ani, din Craiova, care conducea o Dacia Logan pe DC 1A, când a ajuns la intersecţia cu DN 65 nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire“ şi nu a acordat prioritate de trecere uni BMW condus dinspre Balş către Craiova de către Gheorghe Grosu, de 42 de ani, din localitatea Anina, județul Caraş-Severin. În urma impactului dintre cele două autoturisme, Dacia Logan s-a răsturnat, iar BMW-ul s-a oprit în șanțul de pe marginea șoselei.
Polițiștii doljeni au precizat că accidentul rutier s-a soldat cu rănirea ușoară a patru persoane – cei doi șoferi, dar și doi pasageri din cele două autoturisme, iar șoferul vinovat s-a ales cu un dosar penal. „Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS