11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjO vioară Stradivarius va ajunge la Târgu Jiu

O vioară Stradivarius va ajunge la Târgu Jiu

IMG_5232-20090101-funcrunchphoto

O vioară Stradivarius va fi adusă la Târgu Jiu, în cadrul unui concert de muzică clasică. Iniţiativa aparţine Primăriei Târgu Jiu, care, pe 25 octombrie, va organiza un concert pentru peste 500 de oameni, la Masa Tăcerii. Instrumentul care va sosi la Târgu Jiu este o vioară Stradivarius Elder-Voicu, care aparține statului român. Vioara Stradivarius Elder-Voicu a fost construită de Antonio Stradivari în anul 1702. Instrumentul face parte din patrimoniul României și este una dintre ultimele zece viori Stradivarius funcționale din lume. Vioara a fost declarată de specialiștii germani unul dintre cele mai frumoase cinci instrumente semnate de celebrul Antonio Stradivari. Vioara este evaluată la 1,2 milioane de euro. Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, a confirmat pentru EQYNEWS prezența la Târgu Jiu a violonistului Alexandru Tomescu și a viorii Stradivarius. „Vrem să aducem bucuria sunetelor unice ale viorii Stradivarius la Târgu Jiu. Este o mândrie pentru noi să îl avem în mijlocul nostru pe maestrul Alexandrescu Tomescu. Valorile noastre trebuie cunoscute şi apreciate şi în România, nu doar în lumea largă“, a spus Adrian Tudor. Violonistul Alexandru Tomescu, cel care va cânta şi la Târgu Jiu la vioara Stradivarius, a fost distins cu 26 de premii în competiţii internaţionale, de-a lungul timpului. Artistul a susţinut concerte pe scenele unor instituţii importante precum: Carnegie Hall (New York), Concertgebouw (Amsterdam), Berliner Philharmoniker, Théâtre des Champs Élysées (Paris) sau Metropolitan Arts Center (Tokyo), şi a colaborat cu renumiţi maeştri ai baghetei cum sunt Kurt Masur, Valery Gergiev sau Christoph Eschenbach.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS