15.3 C
Craiova
sâmbătă, 30 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPe repede înainte la lucrările de pe pista Aeroportului Craiova

Pe repede înainte la lucrările de pe pista Aeroportului Craiova

Aeroportul Internațional Craiova este complet închis, oficial, de la data de 28 septembrie, atunci când a fost efectuată ultima cursă estivală. Constructorul a intrat în forță pe pistă și are ca termen 24 octombrie pentru a încheia reabilitarea și asfaltarea acesteia. Cursele umanitare cu elicopterul continuă să zboare, iar în paralel se lucrează și la noua platformă de îmbarcare-debarcare. Societatea AZVI, care a câștigat contractul de lucrări, a adus la aeroport și o stație de asfalt, pentru a-și ușura munca.

De pe 28 septembrie seara și până pe 24 octombrie, Aeroportul Craiova este, oficial, închis. Reabilitarea pistei trebuie să fie gata până la această dată, pentru ca operatorul aerian Wizz Air să-și poată relua activitatea de la 25 octombrie. Societatea, care a adjudecat contractul de execuție pentru reabilitarea infrastructurii de mișcare, s-a apucat serios de treabă, și-a adus o stație de asfalt în zona aeroportului și chiar zeci de mii de tone de material pentru lucrări. „S-a închis complet aeroportul prin notă de la Autoritatea Aeronautică Civilă, începând de luni seară, de pe 28 septembrie și până pe 24 octombrie. În intervalul acesta se vor face toate lucrările de reabilitare a pistei și a căii de rulaj, de asfaltare a acestora. Se lucrează la echipamentele de balizaj, la noua platformă de îmbarcare-debarcare și la reabilitarea celor două vechi. Vremea nu pune probleme până la momentul la care începem să turnăm asfaltul pe pistă. Sunt betoane aditivare, uscarea se face în 16 ore și se toarnă normal“, a precizat directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru. Acesta a explicat că de pe aeroport pot fi făcute curse, inclusiv cele umanitare, însă numai cu elicopterul.

Proiectele viitoare, în proces de scriere

În ceea ce privește celelalte proiecte de dezvoltare a Aeroportului Craiova, directorul a explicat că se lucrează la partea de documentație. „Suntem în faza de scriere a studiului de fezabilitate vizavi de noul terminal. În ceea ce privește partea de echipamente, nu sunt probleme, iar în ceea ce privește partea de drum tehnologic perimetral, iluminat și supraveghere video, există deja un studiu de fezabilitate și probabil că vom aplica în ideea de a scoate la licitație proiectarea și execuția“, a explicat Dumitru.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, prezent pe șantierul de pe pista aeroportului, a spus că lucrările sunt în grafic în acest moment. De menționat că muncitorii lucrează nu doar în timpul zilei, ci și noaptea. „Am avut o creștere progresivă, începând din momentul în care au apărut primele mașini și primele grupuri de oameni care au lucrat. Încet-încet, au început să își aducă oameni și utilaje, iar acum suntem într-un moment de vârf și datorită faptului că de la începutul săptămânii s-au încheiat toate zborurile pe aeroport. (…) Ceea ce se petrece acum și modul în care se lucrează ne dau speranțe că se va termina lucrarea pe pistă până la 25 octombrie“, a explicat Prioteasa.

O nouă companie de pompieri, lângă aeroport

Pista va fi ridicată cu peste 20 de centimetri, pentru că pe ea vor fi turnate trei straturi de asfalt. Dincolo de acest proiect, când a fost întrebat de viitoarele planuri pe care CJ Dolj le are pentru aeroport, Ion Prioteasa a vorbit despre trei dintre acestea. „Ați remarcat că în construcția aeroportului există o mică făbricuță de catering care va alimenta toate avioanele Wizz Air ce vor pleca de aici. De asemenea, avem o extindere a parcării cu circa 200 de locuri. În perioada următoare, trebuie să înceapă construcția. Până în prezent, au fost făcute toate formalitățile legate de mediu, dar acum se poate începe. Astăzi (miercuri – n.r.) este ziua în care se depun proiectele pe INTERREG, adică pe colaborarea transfrontalieră cu bulgarii. În acest sens, în apropierea aeroportului vom realiza, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Oltenia», o companie nouă de pompieri care să aibă dublu scop. Pe de o parte, cu mașinile pe care le vom achiziționa pe fonduri europene să se poată deplasa aici, în zonă, fie în partea economică, în Cârcea, Pielești, Robănești sau chiar în unitățile de pe raza municipiului Craiova, până la Electroputere. Pe de altă parte, compania să aibă o poartă deschisă către aeroport, unde vom avea o dotare specială. Vor fi mașini care nu pot părăsi compania de pompieri, realizate special pentru aeroport, și care într-o perioadă de câteva secunde trebuie să atingă viteza maximă pentru a se putea deplasa la un accident“, a mai precizat Prioteasa.

„Suntem nemulțumiți de modul în care evoluează lucrările pe drumul național“

Acesta a criticat felul în care se lucrează pe drumul național DN 65 și pe care au loc destul de multe accidente în zona aeroportului. „Suntem nemulțumiți de modul în care evoluează lucrările pe drumul național, traficul este foarte mare, sunt oameni care intră și ies din zona aeroportului. Aici ar trebui să se realizeze un sens giratoriu, așa cum trebuie realizat unul și în zona Hanul Doctorului, acolo unde avem o suprafață pe care suntem pregătiți să o donăm, dacă este nevoie“, a precizat președintele CJ Dolj. Discuția despre sensurile giratorii este mai veche, directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, explicând în urmă cu câteva luni, la Alege TV, de ce este nevoie de acestea. „Ceea ce ne dorim este să înlăturăm complet posibilitatea producerii de accidente în zona aeroportului. Se circulă cu viteză mare, cel care vine dinspre oraș așteaptă să facă stânga, dând prioritate celor care vin dinspre București și este, de cele mai multe ori, lovit din spate. De asemenea, cel care iese din aeroport și vrea să facă stânga, chiar dacă este linie întreruptă, fie așteaptă foarte mult, fie riscă“, menționa, în vară, Dumitru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS