Acasă Local Dolj Piața „1 Mai“, mai aproape de concesionare

Piața „1 Mai“, mai aproape de concesionare

-

Piața „1 Mai“ e cu un pas mai aproape de a fi concesionată. Primăria va negocia direct cu singurul ofertant care s-a prezentat la cele două licitații pentru concesionare, SC Exflor SRL. (Foto: Arhiva GdS)
Piața „1 Mai“ e cu un pas mai aproape de a fi concesionată. Primăria va negocia direct cu singurul ofertant care s-a prezentat la cele două licitații pentru concesionare, SC Exflor SRL. (Foto: Arhiva GdS)

Cea de-a doua licitație pentru concesionarea terenului Pieței „1 Mai“, unde ar urma să fie construită o piață agro-alimentară, a avut tot un singur ofertant. Acesta este același care s-a prezentat și la prima procedură de achiziție: SC Exflor SRL. Conform legii, primăria poate acum să treacă la negocierea directă cu ofertantul amintit, fiind pentru prima dată când primăria concesionează teren pentru realizarea unei piețe private. Pe listă urmează Piața „Orizont“, care va fi scoasă la licitație zilele următoare.

Piața „1 Mai“, care le lipsește multora dintre locuitorii cartierului cu același nume, va fi înlocuită, mai mult ca sigur, de o altă piață construită de SC Exflor SRL. Asta fiindcă și la prima licitație, anunțată în februarie, și la cea de-a doua, anunțată în martie, s-a prezentat doar societatea amintită. „Vă comunicăm faptul că pentru cea de-a doua licitație, organizată pe 16.04.2015, a fost depusă o singură ofertă pentru concesionarea terenului de 1.241 mp, în vederea realizării unei piețe în zona Spitalului Clinic Județean de Urgență (fosta Piață «1 Mai») de către SC Exflor SRL“, au transmis reprezentanții municipalității, în urma unei solicitări a GdS. Dat fiind acest fapt, conform legii, primăria poate trece la procedura de negociere directă pentru concesionarea acestui teren, motiv pentru care autoritatea locală a și publicat un anunț pe site-ul propriu. Negocierea va avea loc pe 16 iunie.

Cine e Exflor și ce va trebui să facă în 1 Mai?

Societatea SC Exflor SRL a fost înființată în anul 1998 și are sediul în comuna Cârcea, având ca domeniu de activitate comerțul angro. În prezent, firma are un sistem de distribuție care se întinde în toate județele Olteniei, precum și în Teleorman și Argeș. Legătura acesteia cu piețele vine de la faptul că ea deține fostul Big din cartierul craiovean Brazda lui Novac. Dacă va ajunge la un numitor comun cu primăria, firma va trebui să ridice în 1 Mai o piață agroalimentară cu etaj, închisă, care va avea un „inel“ cu spații comerciale, iar chiria pentru producătorii agricoli va trebui să nu depășească valoarea de 9 lei/mp/zi, taxa maximă pe care o practică și SC Piețe și Târguri Craiova SRL. Concesionarea terenului de 1.241 mp ar urma să fie făcută pe o perioadă de 15 ani, timp în care concesionarul va trebui să plătească o redevență, stabilită la 3,07 lei/mp/lună. Acesta a fost și prețul de pornire la licitație, însă, până la final, el poate suferi modificări.

Piața „Orizont“, la licitație în câteva zile

Dacă Piața „1 Mai“ a fost prima gândită de municipalitate pentru a fi transformată într-o piață privată, cea de-a doua pe listă este Piața „Orizont“ din cartierul Craiovița Nouă. Conform viceprimarului Craiovei, Mihail Genoiu, licitația pentru concesionarea terenului de la Orizont urmează să fie și ea urcată pe site-ul primăriei în zilele următoare. Reamintim că, în luna aprilie a anului 2014, cele două piețe au trecut din administrarea SC Piețe și Târguri Craiova SRL în cea a Consiliului Local al Municipiului Craiova, motivul invocat atunci fiind acela că SC Piețe nu își mai permitea să facă investiții în cele două spații, nefiind rentabile. La momentul respectiv, comercianților din Piața „1 Mai“ li s-a spus că trebuie să părăsească locul în care vânduseră de ani buni, fără să li se ofere, pe moment, soluții. Între timp, o parte din aceștia au fost mutați în piața de la Ciupercă.

Se întâmplă la fel ca la cartierul de locuințe

Și la cartierul de locuințe de pe strada Caracal, concesionarea terenului a fost destul de greoaie. Ca și la Piața „1 Mai“, și acolo s-a prezentat un singur ofertant la primele două proceduri de achiziție, compania Shandong Ningjian, după care s-a trecut la negociere directă cu aceasta. Toate cele trei proceduri de achiziție au durat aproximativ două luni și jumătate, de la publicarea primului anunț făcut de primărie și până la semnarea contractului.

ȘTIRI VIDEO GdS