22.8 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljNepăsarea, o condamnare - Calul abandonat în câmp suferă, stăpânul... nu există

Nepăsarea, o condamnare – Calul abandonat în câmp suferă, stăpânul… nu există

Calul abandonat în urmă cu aproximativ o săptămână pe un câmp din Ișalnița ar putea fi salvat printr-o operație costisitoare în Ungaria. Nu se știe, însă, cine a fost ultimul său proprietar, pentru că acela ale cărui date apar pe microcip susține că l-a vândut. (Foto: GdS)
Calul abandonat în urmă cu aproximativ o săptămână pe un câmp din Ișalnița ar putea fi salvat printr-o operație costisitoare în Ungaria. Nu se știe, însă, cine a fost ultimul său proprietar, pentru că acela ale cărui date apar pe microcip susține că l-a vândut. (Foto: GdS)

Calul abandonat în urmă cu câteva zile pe un câmp din Ișalnița se odihnește acum la Hipodromul din Craiova și așteaptă să fie salvat. Animalul are o fractură la unul dintre picioare și are dureri, iar persoanele care l-au găsit s-au mobilizat pentru a-l duce în Ungaria, unde ar urma să fie operat. În schemă a intrat și organizația Vier Pfoten, care a spus că va asigura transportul până în țara vecină. Conform legii, abandonul unui animal constituie infracțiune și este considerat cruzime față de animale, iar organele abilitate au cazul în cercetare. Animalul ar fi fost vândut de către proprietarul depistat prin microcip, așa că poliția încă încearcă să afle ultimul său proprietar neoficial.

Calul cu vârsta estimată de cinci ani, care a fost găsit în urmă cu câteva zile pe un câmp din Ișalnița de către două iubitoare de animale, este, momentan, găzduit de Hipodromul din Craiova. Animalul a fost consultat chiar în noaptea zilei în care a fost adus la Hipodrom și are o fractură la încheietura piciorului stâng din spate. Mobilizarea pentru acest animal a fost impresionantă, având în vedere că el ar putea fi salvat la o clinică din Ungaria, neavând o fractură deschisă. Pentru intervenția chirurgicală ar fi necesară o sumă de bani între 3.500 și 6.500 de euro.

Calul mai are o șansă

Cele două femei care au găsit calul au început deja să caute sprijin financiar în țară și peste hotare, pentru a face tot ce se poate pentru acest animal. „Medicul din București, Florin Mlagiu, care a venit să îl consulte chiar în noaptea în care l-am adus la Hipodrom, a primit răspuns de la clinica din Ungaria, care a transmis că ne-ar costa între 3.500-6.500 de euro să îl operăm acolo. Acum ne zbatem să îi facem actele. Pentru început, ne trebuie un avans de 1.000 de euro, din care am strâns deja 770. Cei de la Vier Pfoten au spus că o să ne pună la dispoziție un mijloc de transport și că vor suporta și benzina pentru drum. Ne mai trebuie o mașină 4×4 pentru a tracta remorca“, a spus, vineri, Mădălina Răducanu, o iubitoare de animale, una dintre femeile care au găsit calul abandonat în câmp. Soarta calului este, însă, incertă. Acesta trebuie să aibă pașaport pentru a fi transportabil în afara țării, așa că are nevoie de actele ultimului proprietar oficial, depistat în comuna doljeană Brădești, dar și rezultate bune la analizele de sânge.

Florin Mlagiu, medic colaborator Vier Pfoten: „Atâta pot acești oameni…“

Cel care a venit special de la București pentru a consulta calul, medicul veterinar voluntar Florin Mlagiu, specializat pe cabaline și unul dintre colaboratorii apropiați ai organizației Vier Pfoten, a explicat prin ce intervenții ar urma să treacă animalul în cazul în care va merge în Ungaria. „Medicii de acolo au spus că ori vor face o intervenție în mai multe etape, prin care îi vor pune șuruburi și tije care vor fi scoase atunci când o anumită zonă se vindecă, continuând apoi procedura, fie îi vor pune un bandaj gipsat pe care ar urma să i-l schimbe odată la ceva vreme cu anestezie. Oricum, acolo mai este nevoie de investigații. Eu i-am pus un diagnostic cert, dar trebuie ca ei să facă mai multe radiografii, pentru a ști sigur ce să facă atunci când îl deschid pentru operație. Eu mă întâlnesc foarte des cu astfel de cazuri, dar nu pot să spun prea multe. Atâta pot acești oameni… Îi epuizează și apoi îi abandonează. În general, calul, când cade, e bun căzut. În momentul în care cade, puține se mai pot face pentru el“, a declarat Mlagiu.
Medicul veterinar Ștefania Vasilescu, care i-a acordat animalului primul ajutor, a spus că fractura acestuia ar fi fost mai veche și asta i-a agravat starea. „Fractura ar fi mai veche, din câte am auzit. Calului i se vor face și testele pentru anemie infecțioasă, iar dacă nu sunt probleme, calul poate pleca în afara țării. Din punctul meu de vedere, dacă nu reușește operația, calul ar trebui să fie eutanasiat, pentru că fractura nu se va suda de la sine. Fiind o fractură veche, probabil proprietarul nu a știut și a încercat să îl pună la muncă, iar astfel a fost reluată suferința animalului“, a explicat medicul veterinar.

DSVSA: „Acest cal a fost microcipat de două ori”

Conform reprezentan-ților Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dolj, calul a fost microcipat de două ori, ceea ce înseamnă că a avut doi proprietari oficiali. „Abandonul, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor, art. 6, alin. 2, lit. f., este infracțiune. Acest lucru se cercetează de către organele abilitate, în speță poliția. Eu am sprijinit-o pe doamna doctor Vasilescu să afle cine este proprietarul. Cei de la Inspecția Zootehnică de Stat dețin baza de date a cailor. Ceea ce știm până acum concret este că acest cal a fost microcipat de două ori, înseamnă că a avut doi stăpâni“, a precizat dr. Costică Retea, purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dolj. Pe de altă parte, reprezentanții Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (ANARZ) – Centrul Tehnic Regional 4 Sud-Vest au explicat că aceste cazuri sunt foarte des întâlnite, în special pe perioada iernii. „Noi am făcut tot ce ne stă în putință, adică am găsit numele proprietarului, adresa și așa mai departe și le-am transmis celor care se ocupă de caz. Cazuri de abandon avem, în special iarna, fiindcă așa se întâmplă după ce oamenii termină treaba cu ei: îi abandonează“, a explicat Andi Nuță, șef serviciu ANARZ Centrul Tehnic Regional 4 Sud-Vest.

IPJ Dolj: „Bărbatul din Brădești a declarat că l-a vândut“

Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Dolj se ocupă de acest caz, însă se pare că proprietarul din Brădești, depistat în urma citirii microcipului, nu ar fi abandonat el calul. „În urma cercetărilor, s-a stabilit că animalul aparținea unui bărbat din Brădești, care a declarat că l-a vândut. Din primele verificări, s-a stabilit că, ulterior, animalul a mai fost vândut de câteva ori, iar în prezent se fac cercetări pentru identificarea ultimului proprietar“, a declarat Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Conform acestuia, în primele trei luni ale acestui an, au fost înregistrate la IPJ Dolj două dosare privind încălcarea legii protecției animalelor. Conform legii, abandonul constituie infracțiune și este considerat cruzime față de animale. Totodată, în legea privind protecția animalelor, abandonul este definit ca fiind „lăsarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost și tratament medical“.
Calul va rămâne pe Hipodromul din Parcul „Nicolae Romanescu“ până când soarta acestuia se va lămuri, într-un fel sau altul. Din spusele celor care l-au văzut, calul nu pare malnutrit și a fost potcovit recent. Motivele abandonului rămân, deocamdată, necunoscute.

Caz similar, clasat de poliție

Un caz similar a mai avut loc la marginea municipiului Craiova, în cartierul Izvorul Rece, în luna februarie a anului trecut. Atunci, un cal bolnav a fost abandonat de stăpân şi lăsat mai multe zile să se chinuiască. Animalul nu se mai putea ţine pe picioare, fapt pentru care stăpânul l-a lăsat să se zbată din cauza durerilor în afara gospodăriei, în faţa unui grajd ce stătea să cadă. Cazul a fost investigat de IPJ Dolj, însă stăpânul nu a răspuns pentru faptele sale. „Calul a fost examinat de un medic veterinar, care a stabilit că nu a fost supus la rele tratamente de către proprietar, motiv pentru care polițiștii de la Secția 5 au dispus clasarea dosarului”, a declarat Alin Apostol, purtătorul de cuvând al IPJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS