Acasă Local Gorj Trufele din Gorj, pe mesele italienilor şi francezilor

Trufele din Gorj, pe mesele italienilor şi francezilor

-

Trufa neagră este foarte apreciată de consumatori
Trufa neagră este foarte apreciată de consumatori

Direcţia Silvică Gorj concesionează dreptul de recoltare a ciupercilor din pădurile pe care le administrează. Este vorba de ciuperci comestibile din flora spontană de pe suprafeţele de fond forestier proprietate publică a statului administrate de Direcţia Silvică Gorj. Cantităţile pe care viitorii beneficiari le vor putea recolta sunt însemnate: hribi – 15 tone, gălbiori – șase tone, ghebe – șase tone, trufe – două tone, precum şi diverse ciuperci comestibile – crăiţe, iuţari, râşcov, trompeta piticului – șase tone. Cele mai căutate sunt, ca în fiecare an, trufele, cantitatea care poate fi recoltată fiind de aproximativ două tone. Veniturile celor care vin an de an în pădurile Gorjului să recolteze trufe sunt mai mult decât consistente. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Silvice Gorj, trufele ajung cu preponderenţă la export în ţări unde este la mare căutare acest produs. Este vorba de Italia şi Franţa. În Franţa există chiar o bursă a trufelor, unde pot fi obţinute sume considerabile pe trufe, în funcţie de calitate, culoare şi mărime.

Alimente de lux

Trufele sunt considerate alimente de lux şi sunt supranumite „diamantele pământului”. În România au fost identificate zece soiuri de trufe, iar preţul ajunge la 100 de lei kilogramul, dar şi la 800 de lei. Trufele pot fi recoltate de pe diferitele specii de arbori, uneori de la 30, 40 şi chiar 50 de centimetri adâncime, fiind folosiţi câini special dresaţi să adulmece mirosul specific al ciupercii. Se pot recolta de la câteva grame, la câteva zeci de kilograme pe zi, în funcţie de zona de căutare, de calităţile câinilor şi ale căutătorilor. România se află printre ţările cu cele mai multe trufe pentru că deţine un domeniu silvic vast. Trufele pot fi folosite în alimentaţie sau în diferite combinaţii cu alte produse: pastă din trufe, ulei cu trufe, pateu cu trufe, miere cu trufe, votcă din trufe, unt sau sare cu aromă de trufe. În anii cu producţii mari de trufe, preţul poate să scadă la 50 – 60 de euro.

Cea mai scumpă trufă

Potrivit specialiştilor, cea mai scumpă trufă a fost vândută în 2007 proprietarului unui cazino din Macao, care a plătit 330.000 de dolari pentru 1,5 kilograme de trufe albe. Un recoltator din România poate câştiga pe sezon între 10.000 şi 50.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

OLT: Fermierii controlați prin teledetecție încep să-și primească banii

Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) Olt este în plină campanie de autorizare la plată a fermierilor care trebuie să-și primească banii, după ce, până la 1 decembrie 2019, aceștia au încasat în conturile deschise la bănci avansul care se acordă proprietarilor de teren care exploatează teren agricol.

Horoscop

Berbec Este o zi a cărei temă principală sunt veniturile obţinute în urma desfăşurării unei munci oficiale. Într-un anume fel, prietenii şi...