14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjRegulament pentru realizarea disponibilizărilor la CEO

Regulament pentru realizarea disponibilizărilor la CEO

 

Sindicatele și administrația din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor realiza un regulament în baza căruia să fie efectuate disponibilizările colective de la nivelul companiei. Complexul Energetic Oltenia a anunţat reducerea cu 3.000 a numărului de salariaţi. Peste o mie dintre aceştia nu mai sunt angajaţi ai CEO, întrucât Unitatea Minieră de Cariere de la Berbeşti, Vâlcea, a trecut în subordinea CET Govora. Pentru a putea fi realizat regulamentul de disponibilizare de personal trebuie aduse câteva modificări contractului colectiv de muncă. Prioritate la ieşirea din sistem vor avea persoanele care îndeplinesc toate condiţiile legale de pensionare sau care mai au un an sau doi până la pensionare. Listele cu viitorii disponibilizaţi vor fi stabilite în cadrul unei şedinţe programate pe 22 aprilie.

Nu contează apartenenţa sindicală

Potrivit șefului Departamentului de relații de muncă, Ion Rușeț, apartenenţa la un sindicat anume nu va influenţa prezenţa sau absenţa de pe lista de disponibilizări. „Am stabilit, de comun acord cu sindicatele, anumite măsuri. Prima este că disponibilizările vor afecta, cu prioritate, persoanele care se încadrează la pensie anticipată până la 31 mai 2016 sau 31 mai 2017. Nu se va face nici o excepție, indiferent dacă persoanele respective sunt cu funcții de conducere în cadrul companiei sau în cadrul unor sindicate. Din datele noastre, este vorba de 1.319 persoane care vor fi disponibilizate în aceste condiții. A fost prelungită și perioada de încadrare, până la 31 decembrie 2017, pentru că erau multe cazuri în care salariații îndeplineau condițiile de pensionare după 31 mai 2017. Totodată, s-a făcut și o modificare care vizează protecția socială pentru familii, în sensul că, dacă ambii soți se încadrează la pensionare anticipată, doar unul, cel cu salariul mai mic, va fi disponibilizat. Am convenit că este o perioadă în care sindicatele și șefii de subunități pot să se ocupe de întocmirea listelor. Persoanele care pleacă sunt stabilite de comun acord, iar în perioada aceasta, iar pe 22 aprilie, ne vom întâlni să definitivăm listele“, a declarat Ion Rușeț. Viitorii disponibilizaţi vor beneficia şi de un venit de completare până la ieşirea la pensie. Din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor fi disponibilizate 2.133 de persoane, începând cu 1 iunie. Majoritatea se încadrează la condiţiile de pensionare. Programul de disponibilizări de personal a fost aprobat înainte de Paşte de Adunarea Generală a Acționarilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS