17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljȘi cetățenii din Rovine au fost vocea cartierului lor! (I)

Și cetățenii din Rovine au fost vocea cartierului lor! (I)

Aproximativ o sută de oameni au venit miercuri seară la întâlnirea „Fii vocea cartierului tău!“, găzduită de Școala nr. 39 „Nicolae Bălcescu“ din cartierul Rovine, pentru a-și spune problemele în fața autorităților. Evenimentul, organizat de Gazeta de Sud în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, s-a întins pe parcursul a trei ore în care oamenii au primit răspunsuri la întrebări importante pentru zona în care trăiesc.

Propunere: Asociațiile să prezinte trimestrial raportul financiar

Una dintre principalele nemulțumiri aduse în discuție, ca în orice alt cartier cu blocuri, au fost asociațiile de proprietari. Simpli cetățeni sau președinți de asociații au vorbit cu primarul și cu directorii regiilor despre ceea ce îi doare cel mai tare. „Asociația ne face foarte multe probleme. Nu există fond de reparații, de rulment, iar reparațiile sunt făcute în fiecare lună după bunul plac al administratorului și al președintelui. Vă rugăm să trimiteți o comisie“, a solicitat Marius Marin. Plângeri vizavi de partea financiară a asociațiilor au venit și din partea lui Marian Trifan. „Vă întreb, conform legii, era obligată asociația să-mi prezinte mie, ca proprietar, semestrial, situația cheltuielilor? Când controlați dumneavoastră, se controlează și acest lucru? Am propunerea ca în următoarele luni să emiteți un proiect de hotărâre prin care proprietarii de la asociații să fie informați trimestrial printr-un raport de situația financiară a asociației“, a propus cetățeanul. Sesizări au venit și de la președinții de asociații prezenți în sală. Spre exemplu, Ștefan Tudor a spus că el nu va plăti nimic din datoriile făcute de alții, iar Marin Pleniceanu i-a propus primarului să convoace parlamentarii de Dolj, care să modifice legea asociațiilor de proprietari. „Discutați cu parlamentarii de aici, de la noi, să facă o inițiativă legislativă pentru introducerea unui articol în Legea nr. 230/2007 cu privire la acest privilegiu imobiliar special, cu rang prioritar. Pierdem foarte multe apartamente cu debite foarte mari. Degeaba acționăm în instanță. Executorul scoate la vânzare, nu ține cont de privilegiul imobiliar și nu vine să întrebe de datoriile proprietarilor de la asociații. Am pierdut patru apartamente, bani care reprezintă datoria asociației mele în momentul de față“, s-a plâns Pleniceanu.
Primarul Lia Olguța Vasilescu a explicat că se va merge în controale la asociații, acolo unde este posibil, dar pentru astfel de probleme singura rezolvare sunt sesizările penale. „Noi facem aceste controale, dar doar dacă sunt sesizări penale putem merge mai departe către poliție și către instanță. Puterea este la dumneavoastră. Dumneavoastră decideți ce se întâmplă cu asociația: trebuie să vă strângeți mai mulți oameni și să vă schimbați președintele”, le-a spus primarul celor prezenți.

„Nu-mi convine să plătesc apă caldă atâta timp cât eu primesc apă rece“

În Rovine, în acest an, a fost introdus sistemul de recirculare a apei calde la 119 scări de bloc din totalul de 449. La „Fii vocea cartierului tău!“, cetățenii au spus că apa caldă ajunge foarte greu la robinet, ei fiind sfătuți să „bombardeze” primăria cu solicitări. (Foto: Lucian Anghel)
În Rovine, în acest an, a fost introdus sistemul de recirculare a apei calde la 119 scări de bloc din totalul de 449. La „Fii vocea cartierului tău!“, cetățenii au spus că apa caldă ajunge foarte greu la robinet, ei fiind sfătuți să „bombardeze” primăria cu solicitări. (Foto: Lucian Anghel)

Strâns legat de asociații a fost și subiectul apei calde, destul de controversat. Majoritatea persoanelor s-au plâns că așteaptă ore în șir până să le vină apa caldă. „Am făcut recircularea apei calde, însă nu este îndeajuns. Trebuie să stăm aproape o oră să vină apa caldă“, a spus Constantin Ciocoiu. „Aștept mult până să vină pe țeavă. Eu refuz să mai plătesc apa caldă, nu-mi convine să plătesc atâta timp cât eu primesc apă rece“, a completat Georgeta Popa. O altă femeie s-a plâns de faptul că mulți vecini s-au debranșat și că nu au făcut reechilibrarea hidraulică. „Eu stau la un bloc, la capăt de coloană. Nu avem apă caldă decât după trei-patru ore. Plătim o grămadă de bani, iar eu nu îmi mai permit să plătesc. Nouă vecini de pe scară au microcentrale. Au avut acceptul nostru, cu promisiunea din partea lor că vor face reechilibrarea hidraulică. Nu au făcut-o“, a povestit Doina Șerban.
Pe de altă parte, un alt cetățean, Marian Calafeteanu, președinte de asociație, a spus că a beneficiat de recircularea apei calde realizată de către Termo Craiova, însă a susținut că angajații din Punctul Termic 8 (PT8) nu vor să-i dea apă caldă. „Noi nu avem decât o datorie de 15.000 de lei, care sunt banii pe care îi strângem acum, când se iau pensiile. Nu avem apă caldă. Dacă dăm telefon la PT 8, în cinci minute vine apă fiartă. Dar, altfel, stau proprietarii câte o jumătate de oră să aștepte. Am făcut la Termo o adresă acum vreo trei săptămâni. Domnul Lungu (directorul – n.r.) era în concediu – asta a fost vineri, și se întorcea luni. Adresa au dat-o șefului de la PT8, care a venit peste mine că de ce am făcut adresa. (…) Am fost la domnul Lungu. Pe cine credeți că am găsit acolo, la secretariat? Domnul director de la PT8, picior peste picior, stătea de vorbă cu doamna secretară. (…) Și nu ne lasă să intrăm în punctul termic. De ce? Că nu avem febră tifoidă. Vă spun eu de ce: ca să nu vedem la ce temperatură pleacă apa“, s-a plâns Calafeteanu, mai în glumă, mai în serios. Primarul i-a explicat că de problema lui se va interesa noul viceprimar Dan Dașoveanu, care coordonează și activitatea Termo.

LOV: „Sfatul meu este să vă puneți centrală termică“

Lia Olguța Vasilescu le-a explicat oamenilor că trebuie să facă solicitări la primărie pentru a se realiza recircularea. „Noi am făcut recirculare de instalații în 25% din blocurile din municipiul Craiova. Am lucrat foarte mult pe asociațiile de proprietari care ne-au cam bombardat cu cereri la primărie. Poate că ar fi bine să faceți acest lucru“, a spus primarul. În cazul apartamentului de la capăt de coloană, edilul a explicat că ideal ar fi ca persoanele care nu s-au debranșat încă pot să o facă. „Când se dă semnătura pentru debranșarea vecinului, dacă el nu face reechilibrarea hidraulică, trebuie să o faceți dumneavoastră. Sfatul meu este să vă puneți centrală termică. Pentru Termo, costurile sunt imense ca să mai alimenteze trei apartamente care sunt la capăt de coloană, iar pentru dumneavoastră condițiile sunt aproape zero, pentru că nu beneficiați de serviciul pe care îl plătiți“, a mai spus Vasilescu. Directorul Termo Craiova, Florin Lungu, prezent și el la întâlnire, a explicat că nu toată lumea a făcut solicitări pentru sistemul de recirculare. „Pot să vă spun că, din câte știu, în ceea ce privește anumite blocuri, nu s-a solicitat instalarea sistemului de recirculare. Așteptăm o solicitare de la asociație în acest sens, iar în funcție de bugetul nostru, vedem ce putem face. Anul trecut, în cartierul dumneavoastră s-a introdus sistemul de recirculare a apei calde la 119 scări de bloc dintr-un total de 449. Anul acesta încercăm să facem încă 25% la nivelul orașului“, a precizat Lungu.

„Spațiile verzi și aleile din spatele blocului sunt murdare“

Însă problema care a aprins spiritele mai rău decât apa caldă a fost mizeria din cartier. Oamenii au vorbit în special despre proprietarii de câini care nu sunt civilizați, dar și despre gunoaie sau atitudinea angajaților de la Salubritate. „Vreau să vorbesc despre curățenie. Într-o zi am rugat două doamne de la Salubritate să curețe trotuarul, fiindcă era plin de mizerie de câini. Am stat zece minute să văd dacă intră pe acolo, nu au intrat. Spațiile verzi și aleile din spatele blocului sunt murdare. Cei de la asociație spun că nu se ocupă ei de ele. În spate nu avem garduri puse. Toți vin acolo cu câinii, care își fac nevoile“, s-a plâns Georgeta Popa. Aceasta a fost completată de Ioana Vasilescu. „E o mizerie în spatele blocurilor… Iar salariaților care sunt prin cartier le-am zis să facă curățenie și mi-au zis să-mi văd de treaba mea“, a spus femeia.
Domnul Hărțulie, alt cetățean, a sesizat mizeria de pe trotuarele de la Rotonda, iar Ștefan Tudor s-a plâns și el de stăpânii de câini. „Într-o zi am coborât din bloc și am văzut excrementele unui câine în fața ușii. O doamnă pieptăna câinele pe banca mea, făcută de mine. Mă incomodează pentru că eu vin de la piață cu bagajele și stau pe banca aia“, a spus bărbatul. O propunere vizavi de animalele de companie a venit de la Marin Nicola, care a dat ca exemplu Bucureștiul. „Îl dau exemplu pe primarul Oprescu. Am văzut că, acolo, cine are câine îl trece la întreținere. Avem părculeț să ne recreem. Păi poți să te recreezi de câinii lor?“, a spus bărbatul.

„În mod normal, și asociațiile ar trebui să ne dea o mână de ajutor“

Autoritățile le-au spus oamenilor că numărul angajaților care se ocupă de curățenie în cartierul lor este foarte mic și că aceștia nu pot face față unei suprafețe atât de mari de spații verzi, străzi și trotuare. „La nivelul dumneavoastră există un număr de 10-12 muncitori care nu reușesc să facă toată treaba“, a explicat directorul RAADPFL Craiova, Rela Filip. Primarul Vasilescu a detaliat: „Gândiți-vă câți kilometri de spații verzi sunt în acest oraș. Noi avem 100 de oameni. În mod normal, și asociațiile ar trebui să ne dea o mână de ajutor, ceea ce nu se întâmplă. Pe perioada iernii, noi nu plătim măturători, e foarte urât afară. E foarte adevărat că ne lovim și de mulți cetățeni care sunt necivilizați. Dumneavoastră înjurați primarul, dar nu vă gândiți că în spatele primarului sunt doar câțiva oameni care muncesc, că atât ne permitem să plătim. Însă vin alții și ne strică treaba. Dacă ne faceți sesizare la Telefonul Cetățeanului, 0215.984, eu vă promit că lucrurile se rezolvă. Spre exemplu, la mine la bloc plătim zece lei pe an și de patru ori pe an trece cineva care taie gărdulețul viu, fasonează pomii și așa mai departe”, a spus primarul.

„În zona aceasta s-au dat șapte amenzi pentru câini în acest an“

Cei mai mulți dintre cetățenii prezenți la „Fii vocea cartierului tău!” s-au plâns că proprietarii de câini sunt necivilizați și nu strâng murdăria după ce-și scot câinii la plimbare. Poliția Locală a aplicat deja, în acest an, șapte amenzi unor proprietari de câini care nu au respectat regulile. (Foto: Lucian Anghel)
Cei mai mulți dintre cetățenii prezenți la „Fii vocea cartierului tău!” s-au plâns că proprietarii de câini sunt necivilizați și nu strâng murdăria după ce-și scot câinii la plimbare. Poliția Locală a aplicat deja, în acest an, șapte amenzi unor proprietari de câini care nu au respectat regulile. (Foto: Lucian Anghel)

În privința problemei câinilor, Lia Olguța Vasilescu a explicat că este în vigoare regulamentul privind câinii cu stăpân, însă primăria nu poate face prea multe lucruri în ceea ce privește comportamentul oamenilor. „Nu putem să îi civilizăm dacă atât pot ei să facă. Există un regulament, dar doar vreo șapte echipaje de polițiști locali“, a precizat primarul. Pe de altă parte, directorul Poliției Locale, Octavian Mateescu, a spus că nu există milă pentru cei care nu respectă acest regulament. „În zona aceasta s-au dat șapte amenzi pentru câini în acest an. Cum constatăm la fața locului, cum aplicăm sancțiuni! Pe oamenii cu câini nu îi păsuim, ci dăm direct amenzi, pentru că în toate cartierele e aceeași problemă“, a spus Mateescu.

Taxa de salubritate, din 2016

Primarul a mai readus în discuție taxa de salubritate, pe care cetățenii ar urma să o plătească din anul 2016, la fel ca pe impozit.
„Ea se va plăti o singură dată pe an. Nu va mai exista cetățean al Craiovei care să nu aibă pubelă dată de primărie în curte. Pentru zona de blocuri veți avea pubele încastrate în pământ Chiar dacă introducem taxa ca hotărâre de Consiliu Local mai devreme, ea va fi operațională de la 1 ianuarie anul viitor, atunci când lumea va începe să plătească și impozitul pentru 2016“, a precizat Vasilescu.

Mulțumiri

Gazeta de Sud mulţumeşte conducerii Şcolii nr. 39 „Nicolae Bălcescu“ pentru sprijinul acordat în organizarea întâlnirii „Fii vocea cartierului tău!“.

Continuare în ediția de mâine a Gazetei de Sud

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS