10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDelta ACM reia asfaltările în martie

Delta ACM reia asfaltările în martie

Delta ACM va relua asfaltarea de străzi începând cu luna martie, lucrările fiind sistate pe perioada rece (Foto: Arhiva GdS)
Delta ACM va relua asfaltarea de străzi începând cu luna martie, lucrările fiind sistate pe perioada rece (Foto: Arhiva GdS)

Firma Delta ACM nu se mai poate reapuca de asfaltările din Craiova decât în luna martie. Lucrările au fost sistate de la începutul lunii decembrie 2014, iar întreruperea va dura până în luna martie, astfel că toate lucrările începute vor fi continuate odată cu venirea primăverii.
„Delta nu a avut timp să asfalteze mare lucru, pentru că noi am semnat contractul în luna octombrie. Practic, nu s-a putut lucra decât jumătate din luna noiembrie, după care, conform legii, noi trebuie să dăm sistare de lucrări pe tot ceea ce înseamnă asfaltare. Până în martie nu este permisă asfaltarea, din cauza faptului că asfaltul nu este la cea mai bună calitate dacă nu are o anumită temperatură la care să se toarne. Deocamdată, noi am dat ordin de sistare a lucrărilor peste tot, urmând ca în martie să începem în forță. Probabil că anul acesta vom prevedea și foarte mulți bani pentru asfaltări, având în vedere că anul trecut prevăzusem vreo 400 de miliarde de lei vechi (40 de milioane de lei – n.r.), bani care nu s-au putut cheltui, însă îi vom reporta anul acesta“, a explicat primarul Lia Olguța Vasilescu. Aceasta a menționat că, după aprobarea bugetului local, se poate da drumul lucrărilor înainte de 1 martie, însă numai pe spargeri de betoane și înlocuiri de borduri.
Delta ACM, care a câștigat megalicitația pentru asfaltarea de străzi, alei, trotuare și parcări din Craiova, a lucrat până la momentul sistării în mai multe puncte. Conform datelor obținute de la Primăria Craiova, acestea sunt străzile Bibescu, Sărarilor, Împăratul Traian, Ana Ipătescu, Sfinții Apostoli, Dâmbovița, C.D. Fortunescu, intersecția străzilor Coposu – Caracal – Ana Ipătescu, Piața Centrală și zona Poștei din Craiovița, unde s-au efectuat lucrări la alei, trotuare și parcări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS