14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPremii de la Primăria Vâlcea pentru 22 de cupluri care şi-au aniversat Nunta de Aur

Premii de la Primăria Vâlcea pentru 22 de cupluri care şi-au aniversat Nunta de Aur

nunta de aur 1
22 de cupluri din Râmnicu Vâlcea care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite astăzi la sediul Primăriei. În cadrul festivităţii ”Nunta de Aur”, viceprimarul Vasile Cocoş le-a oferit aniversaţilor Diploma de Fidelitate şi o indemnizaţie constând în tichete sociale în valoare de câte 600 de lei de familie, urându-le, totodată, ani mulţi şi fericiţi împreună şi invitându-i la primărie, peste 25 de ani, la aniversarea Nunţii de Diamant. De la începutul anului şi până în prezent, 94 de cupluri de râmniceni au fost sărbătorite la Primărie cu ocazia împlinirii unei jumătăţi de secol de căsnicie.

Tot astăzi, 19 persoane cu vârsta de peste 90 de ani din municipiu au fost sărbătorite, fiecare la domiciliul său, primind Diploma de intrare în ”Clubul Longevivilor”. De la începutul anului, 187 persoane au intrat în acest club al vârstnicilor din municipiu, beneficiind de indemnizaţii sub formă de tichete sociale în valoare de 500 lei (pentru cei cu vârsta între 90 şi 94 ani), de 700 lei (pentru vârste cuprinse între 95 – 99 ani) sau de 1.000 lei (pentru centenari).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS