Bărbatul a fost prezentat ieri magistraţilor cu propunere de arestare preventivă (Foto: Eugen Măruţă)
Bărbatul a fost prezentat ieri magistraţilor cu propunere de arestare preventivă (Foto: Eugen Măruţă)
Bărbatul a fost prezentat ieri magistraţilor cu propunere de arestare preventivă (Foto: Eugen Măruţă)

Un accident rutier produs la începutul săptămânii trecute în comuna gorjeană Bărbăteşti, încheiat cu moartea victimei, s-a dovedit, de fapt, o crimă pasională. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, un bărbat, de 45 de ani, din comuna Bărbăteşti, şi-ar fi lovit rivalul în cap cu un vătrai, ambii împărţind aceeaşi concubină, de 65 de ani. Dan Cojocaru, victima, de 40 de ani, a fost târât pe marginea drumului din satul Socu, pentru a se lăsa impresia că a fost izbită de o maşină, iar şoferul a fugit de la locul accidentului. Atât concubina, cât şi suspectul de omor au fost audiaţi sâmbătă la sediul Poliţiei Târgu-Cărbuneşti. Aici, femeia de 65 de ani a declarat că al doilea concubin, Constantin Mornea, este, de fapt, cel care l-a lovit în cap pe Dan Cojocaru cu un vătrai, apoi l-a dus pe marginea drumului, pentru a lăsa senzaţia că a fost vorba de un accident rutier produs în noaptea de marţi spre miercuri.

Suspectul a fost reţinut

La ieşirea de la audierile de la sediul Poliţiei Târgu-Cărbuneşti, femeia de 65 de ani a declarat că Mornea este cel care l-a ucis pe Dan Cojocaru. „Nu l-am omorât eu. Nu l-a omorât acasă. Așa mi-a spus Costel Mornea să spun. Nu ne-a prins în pat, eram în picioare, eu stăteam lângă sobă. Am avut o relație în trecut cu el. El i-a dat cu vătraiul în cap, Mornea“, a declarat femeia. La rândul său, Constantin Mornea nu recunoaşte că l-a ucis pe rivalul său.
„Nu este adevărat. Nu l-am omorât“, a spus Constantin Mornea, la ieşirea de la audierile din sediul Poliţiei Cărbuneşti. Cei doi au fost prezentanţi sâmbătă seară la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. După mai multe ore de audieri, anchetatorii au decis să îl reţină pe Constantin Mornea pentru 24 de ore. Duminică, suspectul a fost prezentat magistraţilor gorjeni cu propunere de arestare preventivă.

Poliţia, chemată la „accident“

Suspectul de omor este căsătorit şi are un fiu de 17 ani. Localnicii din Bărbăteşti au povestit că bărbatul s-a implicat şi în organizarea înmormântării victimei, îngropată de rude tot la sfârşitul săptămânii trecute. Oamenii erau supăraţi că poliţia nu l-a prins pe cel care îl ucisese pe Dan Cojocaru. Sătenii au crezut şi ei că bărbatul de 40 de ani a fost lovit mortal cu maşina de un şofer care a fugit de la locul accidentului. Şi poliţia a fost dusă iniţial pe aceeaşi pistă greşită. Un localnic a sunat la 112 şi a anunţat că l-a descoperit pe Dan Cojocaru pe marginea drumului şi cu semne vitale slabe. Victima a fost transportată la Spitalul din Târgu Cărbuneşti, dar a murit în scurt timp. Localnicul din Bărbăteşti, care a sunat 112, a fost şi primul suspect, dar detectorul de minciuni a lămurit situaţia şi poliţia a reuşit să reconstituie ce s-a întâmplat în realitate.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.