12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalExercițiu de alarmare publică în Slatina

Exercițiu de alarmare publică în Slatina

646x404
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” al județului Olt, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slatina și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Slatina desfășoară marți, 25 noiembrie, începând cu ora 11.00, un exercițiu de alarmare publică a populației în cazul producerii unui cutremur. Exercițiul se va desfășura în cooperare cu celelalte instituții și societăți cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență.
Conform scenariului de desfășurare, în dimineața zilei de 25 noiembrie, s-a produs un seism cu magnitudinea 6,5 grade pe scara Richter, municipiul Slatina fiind grav afectat. Au fost prinse sub dărâmături mai multe persoane, s-au prăbușit patru case și două scări de bloc și au fost serios avariate rețelele electrice, de gaze, apă și de telefonie din zona cartierului Crișan. De asemenea, sunt simulate un accident chimic, un incendiu în zona Casei de Cultură a Sindicatelor, un accident rutier cu o persoană încarcerată și o intervenției a echipajelor specializate pentru prinderea a două persoane care încercau să sustragă bani dintr-o bancă aflată în zonă.
Pentru buna desfășurare a exercițiului s-a solicitat sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție Olt, Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, Agenției pentru Protecția Mediului, Gărzii de Mediu, Filialei de Cruce Roșie Olt și societăților de telefonie, gaz, energie electrică și apă din Slatina.
Principalele obiective ale exercițiului sunt: verificarea modului de organizare a cooperării între forțele participante, pregătirea psihologică a efectivelor participante, personalului de pe locul de muncă și cetățenilor, pentru cunoașterea modului de comportare în cazul producerii unui cutremur și verificarea modului de organizare, desfășurare și coordonare a acțiunilor de limitare și înlăturare a efectelor unui cutremur.
În data de 24 noiembrie, începând cu ora 10.30, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor, va avea loc o ședință de pregătire a exercițiului. Facem apel la cetățenii din zona cartierului Crișan sau care se află în zonă la orele de începere a exercițiului și ședinței de pregătire a exercițiului, să nu intre în panică la introducerea semnalului de „Alarmă la dezastre” și de „Încetarea Alarmei” și să coopereze cu forțele de intervenție pentru realizarea etapelor care se parcurg într-o situație reală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS