Acasă Local Dolj Preparate din Dăbuleni la „Dolju-n bucate“

Preparate din Dăbuleni la „Dolju-n bucate“

-

Bucatele tradiționale din Dăbuleni, pregătite după rețetele bunicii
Bucatele tradiționale din Dăbuleni, pregătite după rețetele bunicii

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj a organizat vineri, la Galeria Cromatic a instituției, ediţia-pilot a proiectului „Dolju-n bucate“. Prin intermediul fotografiilor, al proiecției de film, dar mai ales al bucatelor din zona Dăbuleniului, organizatorii au adus în urban o secvență din ruralul tradițional.
După ce și-au întâmpinat oaspeții conform tradiției cu pâine și sare, organizatorii, dar și invitații Maria Mihăilică și Mariana Stănică au vorbit auditoriului despre preparatele culinare pe care le-au gătit după rețetele bunicilor. „Am încercat să arătăm Doljului cum mâncau bunicii, ce beau dimineața lângă o murătură, un pește sărat, așa că am adus câteva dintre preparatele care se gătesc în Dăbuleni în perioada postului. Dimineața, mamele, bunicile pregăteau ceapă coaptă în toba mașinii, pește uscat cu mămăligă prăjită rămasă de seara, la 12.00 o ciorbă de praz cu cartofi, seara băgau la cuptor raci, varză. Secretul gustului era dat de oalele în care se pregăteau bucatele, oale de pământ. Totul se servea alături de pâine la țăst sau de turtițe făcute la ceaun sau pe plita mașinii, lângă o ceașcă de țuică sau vin“, ne-a mărturisit Mariana Stănică.
La „Dolju-n bucate“, bunicile din Dăbuleni au venit cu scoici tocate amestecate cu orez, legate cu ață, pește proaspăt, pește uscat pus pe ață, mămăligă făcută de cu seara prăjită dimineața pe plită, raci umpluți cu orez și praz, raci copți, sarmale de post, fasole bătură cu ceapă prăjită pe deasupra, dovleac copt, gogoși de post, lapte de bou, o pastă făcută din semințe de dovleac și de floarea-soarelui care se pune peste grâul fiert, colivă specifică Dăbuleniului, care se servește în Ajunul Crăciunului. Bucatele au fost stropite cu must, vin și țuică de pere.
„Acest proiect își propune să înlesnească întâlnirea lumii rurale cu cea urbană. Am dorit să arătăm lumii că și noi, oltenii, avem o bucătărie bogată, care merită evidențiată. Dorim să facem cunoscute rețete vechi ale bunicilor și să încercăm să le adunăm într-o carte de bucate“, a precizat Amelia Etegan, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

Mirela MARINESCU
Mirela MARINESCU
Lucrează în presa scrisă din 2002, dar în facultate a cochetat şi cu televiziunea și radioul. Consideră că munca în televiziune este un proces de perfecţionare atât profesională, cât şi a personalităţii.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.