5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSute de bebeluși au rămas nevaccinați

Sute de bebeluși au rămas nevaccinați

Sute de bebeluși au rămas nevaccinați în spitalele din Craiova
Sute de bebeluși au rămas nevaccinați în spitalele din Craiova

În maternitățile spitalelor din Craiova nu mai există, din nou, vaccinul împotriva hepatitei. 250 de copii care s-au născut la Spitalul Județean de Urgență Craiova în ultima lună au rămas neimunizați. Aceeași situație este și la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia“.
La nici trei luni de când mai mulți părinți doljeni au sesizat faptul că în maternitățile spitalelor craiovene nu mai există vaccinurile împotriva hepatitei și a tuberculozei, care trebuie făcute nou-născuților, problema a revenit. În ceea ce privește vaccinul care imunizează bebelușii împotriva tuberculozei, lucrurile s-au rezolvat. În schimb, vaccinurile împotriva hepatitei lipsesc din nou. Vaccinurile sunt furnizate de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică (DSP), dar pentru că lipsesc, medicii sunt nevoiţi să externeze copiii neimunizaţi. „Copiii rămân nevaccinați și după externare, iar în momentul în care Ministerul Sănătății aprovizionează din nou cu acest vaccin Direcțiile de Sănătate Publică, medicii de familie trebuie să reintroducă acești copii în schema de vaccin. Este a doua oară în acest an când vaccinul împotriva hepatitei lipsește din spital. Ultima zi în care am vaccinat copii a fost 18 octombrie, iar în această perioadă au rămas aproximativ 250 de copii nevaccinați. Noi le-am explicat părinților situația și faptul că nu există nici un pericol, având în vedere că în perioada imediat următoare copiii vor primi acest vaccin“, a precizat Constanța Preda, asistent-șef la clinica de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Craiova.
Medicii spun că până acum nu s-a mai întâmplat ca într-un an să lipsească de două ori acest vaccin. „Nu am mai avut situația asta până acum. Nu știm când va trimite vaccinul Ministerul Sănătății, noi păstrăm legătura cu DSP Dolj și ei ne anunță când ajung dozele, iar din acel moment începem imunizarea“, a adăugat Constanța Preda.
Aceeași situație este și la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia“, de unde părinții pleacă acasă cu copiii nevaccinați. Directoarea unității spitalicești a precizat că de două săptămâni nou-născuții nu mai sunt vaccinați și că așteaptă ca Ministerul Sănătății să trimită dozele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS