9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCum au ajuns pesediștii să investigheze o crimă

Cum au ajuns pesediștii să investigheze o crimă

Oamenii legii au stabilit, după primele cercetări, că femeia nu a fost ucisă din cauza votului
Oamenii legii au stabilit, după primele cercetări, că femeia nu a fost ucisă din cauza votului

Un bărbat, de 54 de ani, din comuna doljeană Tălpaș, a fost reținut ieri, după ce și-a înjunghiat mortal soția pe care o suspecta că îl înșală cu alt bărbat. La nici o oră după moartea femeii, PSD Dolj a și terminat ancheta în acest caz și a stabilit mobilul crimei: bărbatul, simpatizant ACL, și-a ucis soția pentru că avea de gând să voteze cu Victor Viorel Ponta.
Potrivit oamenilor legii, Ion Dumitru, de 54 de ani, din Tălpaș, a sunat ieri, la ora 12.45, la 112, și a anunțat că și-a ucis soția cu mai multe lovituri de cuțit. Oamenii legii au trimis la adresa indicată un echipaj de polițiști, care au constatat că sesizarea bărbatului se confirmă, iar, ulterior, cercetările au fost preluate de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Oamenii legii au stabilit, după primele verificări, că Ion Dumitru și soția sa, Ecaterina Dumitru, de 47 de ani, nu se mai înțelegeau, motiv pentru care femeia s-a mutat la fiica sa. Ieri, în jurul prânzului, Ecaterina Dumitru s-a întors acasă ca să-și ia câteva lucruri, iar, când s-a întâlnit cu Ion Dumitru, au început să se certe. În timpul discuției, bărbatul a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și și-a înjunghiat soția în piept. La fața locului a fost trimisă și o ambulanță, însă medicii nu au putut face nimic pentru femeie, care a murit la scurt timp, în urma leziunilor suferite. În fața oamenilor legii, Ion Dumitru a explicat că și-a ucis nevasta din gelozie, mai exact pentru că femeia își făcuse un amant. Oamenii legii au mai precizat că bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor. Vecinii soților Dumitru au spus că nu le vine să creadă că Ion Dumitru a fost în stare să-și omoare consoarta, dar și că cei doi lăsau impresia că se înțeleg bine.

Pesediștii au politizat crima de la Tălpaș

La nici o oră după comiterea crimei, Biroul de presă al PSD Dolj a emis un comunicat în care a explicat că ACL a ajuns la crimă din cauza unui… vot. Redăm mai jos textul comunicatului emis de PSD Dolj ieri, în jurul orei 13.30.
„În ziua votului, ura și dezbinarea între oameni care fac parte din aceeași familie a fost dusă la extrem de către cei de la ACL, ajungând până la crimă, din cauza unui vot. În comuna Fărcaș, județul Dolj, o femeie a fost ucisă de soțul acesteia în momentul în care a ajuns acasă să își ia cartea de identitate ca să meargă la vot cu fratele ei, consilier UNPR.
Femeia a mers acasă, de la magazinul unde lucra, pentru a-și lua cartea de identitate. Aceasta a fost așteptată de soț, care era supărat că merge la vot cu fratele uneperist. Au început să se certe, moment în care femeia l-a amenințat cu divorțul. Atunci, bărbatul a luat un cuțit și i-a tăiat gâtul. Se pare că cel care l-a înrăit pe soțul femeii decedate este patronul pedelist la al cărui magazin lucra.
Spunem încă o dată, cu tărie, că este momentul să înceteze astfel de orori odată cu încetarea regimului Traian Băsescu. Destul frate cu soră, mama cu fiică, soție cu soţ au fost dezbinați de acești indivizi care nu au nici pic de suflet în ei“, a comunicat PSD Dolj.
Ulterior, PSD Dolj a revenit și a explicat că, de fapt, crima a fost în comuna Tălpaș, nu Fărcaș. Întrebați despre aceste acuzații aduse de PSD Dolj celor de la ACL, anchetatorii au răspuns scurt – este o prostie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS