10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPovestea unui designer vestimentar

Povestea unui designer vestimentar

Muncă, ambiție,  ima­ginație și o minte deschisă către nou sunt doar câteva dintre „ingredientele“ din activitatea unui tânăr creator vestimentar, care acum se lansează pe piață. Mihaela Birceanu are 27 de ani, deține firma Miquelle Design și se bazează pe faptul că hainele create de ea sub formă de schițe vor deveni realitate în atelierul părinților ei, unde acum se produc haine de damă care se livrează în Londra.

Mihaela ne întâmpină în poarta casei din cartierul craiovean Catargiu, locul unde se află atelierul ei de creație, Miquelle Design, și unde părinții săi dezvoltă, de 22 de ani, o afacere în domeniul croitoriei și producției de îmbrăcăminte. Ochii blânzi și fața luminoasă reflectă o bunătate pe care nu o vezi adesea la un antreprenor, în sensul clasic al cuvântului. Tânăra lucrează de doi ani accesorii pentru bărbați (papioane, cravate, eșarfe), toate acestea fiind realizate manual, din diverse materiale. Până în prezent a vândut peste 2.000 de papioane unor clienți din toată țară, iar produsele ei călătoresc chiar și peste graniță, „ducând în străinătate o parte din sufletul meu“, spune Mihaela Birceanu.
De curând a devenit designer vestimentar cu diplomă și a schițat deja două colecții pentru femei. Una dintre colecții este de rochii de seară foarte elegante și avangardiste, inspirate din budoar, ce vor fi create din mătase, iar cea de-a doua este una minimalistă, cu haine casual, în mare parte office.

Despre începuturi

Pasiunea ei pentru design vestimentar are rădăcini adânci în familie. Părinții Mihaelei lucrau la Oltcit pe vremuri. La un moment dat, mama sa, Ileana Birceanu, și-a cumpărat o mașină de cusut și a început să lucreze în domeniu, în urmă cu mulți ani. Ceea ce croia și cosea la mașină vindea apoi foștilor colegi de la fabrica de autovehicule. Așa au început afacerile familiei. A apărut o firmă, un angajat, apoi alții. Ulterior, firma soților Birceanu s-a dezvoltat într-un sector al confecțiilor care era în stadiul de pionierat în Craiova: producea haine din bumbac, treninguri și alte produse destinate pieței interne. Acum, familia are un atelier cu 15 angajați, care lucrează, în sistem lohn, bluze de damă pentru Anglia. Printre salariați se numără și persoane care muncesc în micul atelier încă de la început, adică de mai bine de 22 de ani. Întreaga familie poate fi caracterizată prin simplitate și seriozitate. Părinții fetei nu își amintesc de când nu au mai avut un concediu în adevăratul sens al cuvântului, iar munca îi reprezintă și prețuiesc tot ceea ce au.
Practic, Mihaela a crescut în atelierul de croitorie al părinților ei, care se află în aceeași curte cu casa de locuit a familiei Birceanu și care activează acum pe firma Miquelle Design SRL – firma fetei. „Când eram mică, mică de tot, mă furișam în atelier după ce plecau femeile acasă și intram la mașinile de cusut, stricându-le acele când încercam să fac hăinuțe pentru păpuși. Dar eu făceam haine…“, povestește Mihaela cu zâmbetul pe buze. Este o fire veselă, plină de viață, care nu își refuză luxul de a visa la afaceri de succes și la o carieră de top.

Respectul față de oameni

A studiat în domeniul afacerilor, are și un master în acest sector, dar a fost atrasă mai mult de design vestimentar.
„Apăruseră papioanele pe piață. Știu că au venit foarte puternic «de afară» și eu eram foarte curioasă să văd cum se face un papion. Am făcut unul la început, iar tata m-a întrebat ce fac cu el. I-am răspuns că nu știu. De atunci cred că am făcut peste 2.000 de papioane. Apoi am trecut și la cravate. Nu știam să le fac și nu avea cine să-mi arate cum se procedează, astfel că am desfăcut toate cravatele lui tata, ca să văd cum sunt făcute, și așa am început. Până la urmă, mi-a ieșit, după multe încercări. Eu am o pasiune foarte mare pentru «haute couture». Toate lucrările mele au cusături manuale și folosesc doar materiale naturale“, afirmă tânăra deținătoare a conceptului Miquelle Design. La o simplă batistă de buzunar pentru bărbați lucrează și 40 de minute, pentru că toate cusăturile se fac manual. Pe mai multe rafturi din biroul tinerei creatoare stau expuse cravate din mătase elegante, papioane multicolore, mai vesele sau mai sobre.
Papioanele și cravatele ieşite din mâinile tinerei craiovence ajung la Cluj, Mureș, Timișoara și peste tot în țară. Unele produse sunt unicat, iar altele sunt create în serii de maximum zece bucăți din fiecare model.
Micul business se promovează pe internet, pe o rețea de socializare, Mihaela considerând că pe acea platformă își petrece timpul foarte multă lume. Dar cel mai bun plan de marketing constă în recomandarea clientului, aspect care funcționează cu succes și în cazul Mihaelei. „Încerc să îmi arăt respectul față de oameni prin ceea ce fac. Inspirația îmi vine și de la clienții mei, cu care stau de vorbă mult timp, când calcă pragul atelierului. Este o relație atipică între client și omul care vinde. Mulți dintre ei îmi devin prieteni în timp“, explică ea.

Școala de design

Mihaela își dorea însă și mai mult de la meseria în care începuse să investească timp și suflet. A început școala de design în București, unde a făcut naveta, din cauză că în Craiova nu există o astfel de instituție de studii. „Am stat mai mult timp în tren decât acasă“, spune Mihaela Birceanu despre drumurile săptămânale în Capitală, la școala respectivă. A obținut diploma de designer vestimentar și s-a și apucat de creat. Răsfoiește planșele cu schițe făcute de ea și se oprește la rochiile de seară.

„Am dorit să fiu exclusivistă cu ceea ce înseamnă Miquelle“

Pe un manechin, în fața atelierului, este expusă o rochie neagră de mătase, extrem de elegantă, ornamentată cu o broderie ce-i dă un aer distins. „Am făcut-o pentru proiectul meu de diplomă“, ne-a explicat Mihaela, care a mai spus: „Visul acesta îl am de la 14 ani: să fac design vestimentar. Am dorit să fiu exclusivistă cu ceea ce înseamnă Miquelle, cu ceea ce fac aici. (…) Mă fascinează creația!“. Imaginația este punctul forte al tinerei. Designerul încearcă, pe cât posibil, ca viziunea asupra noilor modele pe care le are în cap să o transpună pe planșele de lucru, adică rochiile și celelalte creații să apară exact așa cum și le imaginează ea.

Planuri de business și de creație

Noile colecții vor fi lucrate chiar în atelierul familiei sale, iar în 2015 vor fi disponibile pe piață. Mihaela Birceanu intenționează să își deschidă un show-room chiar în clădirea în care funcționează și atelierul de croitorie al părinților, iar în viitorul apropiat dorește să inaugureze și un magazin exclusivist în Craiova, despre care nu vrea să dea detalii încă.
Tânăra creatoare are un vis de îndeplinit, despre care povestește cu pasiune: ea speră să ajungă în „capitala“ modei. „Îmi doresc să ajung la New York, să stau în spatele unei cortine, iar prin fața mea să treacă modele care poartă hainele mele“. Până acolo, Miquelle are mult de lucru, dar e convinsă că va reuși! Vrea să continue școala cu un nou modul de croitorie și construcție vestimentară, astfel încât să știe cât mai multe despre un domeniu în continuă schimbare.
Părinții Mihaelei îi acordă tot sprijinul. „De mic copil a crescut cu noi aici, printre mașinile de cusut. Acum, că a îmbrățișat această meserie, eu o încurajez și are tot suportul meu. Ar fi bine ca hainele create de ea să se facă la noi în atelier. Chiar ne-am bucura de acest lucru, să o ajutăm să se dezvolte. Acum lucrăm în lohn, facem bluze pentru Anglia, dar ar fi frumos ca pe viitor să lucrăm pentru Miquelle, pentru fiica mea“, a spus Ileana Birceanu.
Pe lângă pasiunea pentru meseria de designer, tânăra consideră că este foarte important să te dezvolți atât de mult ca individ, în orice afacere, în orice domeniu, astfel încât „să îți depășești limitele, să nu îți pui singur bariere“.

Inspirată de Chanel

În biroul designerului atârnă pe un perete un citat semnat Chanel. Mihaela este fascinată de personalitatea lui Coco Chanel, cunoscută drept femeia care a revoluționat moda. „De câte ori sunt obosită sau am alte probleme, mă uit la filmul cu Chanel și îmi revin. Povestea ei este impresionantă. A fost un copil lăsat la orfelinat. În fiecare duminică își aștepta tatăl, care nu a venit niciodată să o viziteze. A pornit de la zero în viață și a ajuns să creeze un imperiu în jurul ei“. Citatul lui Chanel o inspiră pe tânăra craioveancă și nu numai: „Adevărata eleganță trebuie să vină și din interiorul omului!“.

Sfaturi pentru doamne și domni

Am întrebat-o pe Mihaela cum să își asorteze bărbații ținuta cu accesoriile. Ea îi sfătuiește pe domni ca niciodată să nu-și pună cravata și batista de buzunar din același material, ci „să se joace cu imprimeurile, cu culorile, să fie mereu eleganți, iar atunci când jobul le permite, să iasă din clasic, din culorile alb-negru!“.
Mihaela are sfaturi și pentru doamne și domnișoare. Având în vedere că toamna și iarna femeile tind să îmbrace nuanțe închise, gri și negru, tânărul designer le îndeamnă să adopte vestimentații pline de culoare, întrucât, de multe ori, „culorile ne înveselesc“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS