12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimarul din Daneți rămâne în arest

Primarul din Daneți rămâne în arest

Primarul comunei Daneți este judecat și arestat preventiv în două dosare penale, în ambele fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice
Primarul comunei Daneți este judecat și arestat preventiv în două dosare penale, în ambele fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice

Magistrații de la Judecătoria Craiova au respins marți cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu formulată de edilul din comuna doljeană Daneți, arestat preventiv și judecat în două dosare de corupție.
Ionel Goagă, de 47 de ani, fostul director al Școlii de Arte și Meserii Daneți, dar și Gheorghe Tănăsescu, de 62 de ani, contabil la aceeaşi unitate şcolară, au fost arestați preventiv pe 17 octombrie. În aceeași zi, instanța a emis un mandat de arestare preventivă și pentru primarul comunei Daneți, care era deja după gratii, fiind arestat într-un alt dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada decembrie 2009 – aprilie 2011, cu sprijinul edilului Constantin Spiridon, „prin procedura de achiziţie directă de bunuri şi servicii, au achiziţionat pentru unitatea de învăţământ de la o societate comercială din Craiova bunuri la preţuri supraevaluate, care nu au fost recepţionate în totalitate“. Oamenii legii mai spun că, în plus, cei doi inculpați au acceptat la plată facturi emise fictiv pentru lucrări de reparaţii sau amenajări interioare care nu s-au efectuat niciodată în școala din comuna Daneți. Societatea comercială cu pricina este Sabalux Mob SRL Craiova, reprezentată de Vasile Savu, care a emis către Școala de Arte și Meserii Daneți facturi în valoare totală de 173.399 de lei, din care școala a achitat suma de 153.849 de lei. Expertiza contabilă dispusă în acest caz a arătat că prejudiciul adus unităţii de învăţământ este de 120.637 de lei. Anchetatorii mai susțin că, în perioada iunie 2009 – iunie 2012, aceeași unitate de învățământ a achiziţionat de la nouă agenţi economici mai multe bunuri şi produse în valoare totală de 122.970 de lei, care au fost cărate acasă de Ionel Goagă și Gheorghe Tănăsescu. Este vorba de piese de mobilier, laptopuri, aparatură electrocasnică, diverse dispozitive și scule electrice, o parte din bunuri fiind recuperate în urma perchezițiilor făcute la domiciliile celor doi suspecți.
Cei trei inculpați, dar și un al patrulea, Marius Savu, administratorul unei societăți comerciale, au fost trimiși în judecată luni, iar marți, Judecătoria Craiova a respins cererile de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu formulate de Goagă, Tănăsescu și primarul Spiridon. În schimb, judecătorii craioveni au hotărât să mențină măsura arestului preventiv față de cei trei inculpați aflați după gratii. Hotărârea instanței poate fi contestată la Tribunalul Dolj de cei trei inculpați.
În prezent, primarul comunei Daneți este judecat într-un alt dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice alături de Elena Bițu, contabila primăriei, Vasile Anghel, fratele lui Bercea Mondial, dar și de același Vasile Savu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS