10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCondescu şi-a pus avocat nou în procesul de spălare de bani

Condescu şi-a pus avocat nou în procesul de spălare de bani

Marin Condescu, fostul boss al Clubului Pandurii
Marin Condescu, fostul boss al Clubului Pandurii

Fostul şef al Clubului de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu, Marin Condescu, alături de ex-adjunctul său, Viorel Temelescu, au fost prezenţi ieri la Tribunalul Olt, unde a fost programat un nou termen în procesul de spălare de bani. Magistraţii olteni au decis să amâne începerea judecăţii, întrucât sindicalistul Marin Condescu, fost preşedinte al Federaţiei Naţionale Mine Energie, şi-a schimbat avocatul. Apărătorul a solicitat amânarea cauzei pentru a avea timp să studieze dosarul şi să se pregătească pentru a-l reprezenta pe clientul său. Judecătorii Tribunalului Olt, acolo unde a fost strămutat procesul, la solicitarea procurorilor gorjeni, au acceptat cererea avocatului lui Marin Condescu şi au decis ca următorul termen de judecată să fie programat pe 9 decembrie.

Prezenţi în faţa judecătorilor

Marin Condescu şi Viorel Temelescu nu au absentat de la termenul de ieri al procesului. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj i-a trimis în judecată pe cei doi pentru modul defectuos în care au gestionat bunurile şi banii Clubului de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu.
Marin Condescu şi ex-vicepreşedintele Pandurii, Viorel Temelescu, vor fi judecaţi la Tribunalul Olt, sub acuzaţiile de înşelăciune, delapidare, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, respectiv complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Marin Condescu este acuzat că, în perioada 23.03.2011-29.09.2013, în calitate de preşedinte al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, a semnat în fals la rubrica ,„Cesionar“ şi a uzat de trei înscrisuri denumite contract de cesiune creanţe, cunoscând că acestea sunt false.
Ulterior, prin intermediul inculpatului Viorel Temelescu înscrisurile au fost prezentate spre semnare factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare, obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 de lei. Condescu mai este acuzat şi de faptul că a beneficiat de pe urma unor împrumuturi dubioase realizate între el şi Clubul pe care îl conducea.
„În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada 23.03.2011 – 29.09.2013, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică către CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi-a însuşit personal în mod necuvenit suma de 1.551.156 de lei, la care se adaugă suma transferată sistematic către o firmă din Târgu Jiu de 1.080.000 de lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv“, conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS