20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLansări de carte și premii de debut la Colocviile „Scrisul Românesc“

Lansări de carte și premii de debut la Colocviile „Scrisul Românesc“

În ultima zi a Colocviilor „Scrisul Românesc“, iubitorii de cultură au participat la lansări de carte
În ultima zi a Colocviilor „Scrisul Românesc“, iubitorii de cultură au participat la lansări de carte

Ediția de anul acesta a Colocviilor „Scrisul Românesc“ 2014 a tratat tema „De la cenzura impusă la autocenzură“. În prima zi a manifestărilor s-a lansat cartea „Limba română și mass-media“, iar ultima zi a fost dedicată decernării premiilor de debut în volum.

Muzeul de Artă din Craiova a găzduit în zilele de 30 și 31 octombrie manifestările cultural-științifice din cadrul Colocviilor „Scrisul Românesc“. Prima zi, 30 octombrie, a fost dedicată lansării volumului „Limba română și mass-media“, numărului special, 11/2014, al revistei de cultură „Scrisul Românesc“, dar și dezbaterii cu tema „De la cenzura impusă la autocenzură“, la care au participat specialiști în domeniul culturii, istoriei și criticii literare. „S-au înscris cu comunicări foarte interesante și diverse, cu unghiuri de vedere total diferite. Am stabilit această temă de discuție ca să le fie de folos tinerilor și oamenilor din presă. În mass-media și nu numai, se vorbește o limbă deloc corectă, trivială și plină de agramatisme, iar prin cea de-a noua sesiune a Colocviilor «Scrisul Românesc» sperăm să putem contribui la folosirea cât mai corectă a limbii române“, a declarat profesorul universitar Florea Firan.

Tinerii talentați primesc premii de debut

Vineri, în ultima zi a manifestărilor, iubitorii de cultură au participat tot la lansări de carte, la gala premiilor „Scrisul Românesc“ – 2013 și la decernarea premiilor de debut în volum – 2014. În cadrul evenimentului au fost lansate mai multe volume, printre care: I.L. Caragiale: „Poezii“; Cornel Ungureanu: „Zilele și nopțile săptămânii. O introducere în opera lui D.R. Popescu“; Genoveva Preda: „Macii, ploaia și singurătățile Irinei Mavrodin“; Edward Hirsch: „Foc nocturn/Nocturnal fire. Poeme alese“, ediție bilingvă; Viorica Gligor: „Fețele adevărului. Dimensiunea morală a romanelor lui Augustin Buzura“; Constantin Zărnescu: „Țara lui Urmuz“; „Craiova, orașul întâlnirilor“, antologie de Florea Firan.
La concursul de debut în volum s-au înscris tineri talentați din toată țara. „Trebuie să amintesc o tânără din București care lucrează în domeniul culturii. Este secretar literar la Teatrul de Stat Evreiesc și chiar am primit un telefon de la directorul teatrului, Maia Morgenstern, care a fost atât de bucuroasă că au o colegă ce va lua un premiu la poezie“, susține Florea Firan.
Colocviile „Scrisul Românesc“ 2014 s-au încheiat cu un recital susținut de actori ai Teatrului Național „Marin Sorescu“.
Roxana Nica

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS