10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCondiţiile din şcoli şi penitenciare au ajuns la Avocatul Poporului

Condiţiile din şcoli şi penitenciare au ajuns la Avocatul Poporului

Dacă, în anii trecuţi, consilierii coordonatori ai Biroului Teritorial Craiova din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului efectuau aproximativ opt anchete pe an în penitenciare, în urma sesizărilor primite din partea deţinuţilor, aceştia au fost nevoiţi să facă acelaşi număr de anchete, însă în numai o lună. Din cauza aglomeraţiei existente, spaţiul unui deţinut de la Penitenciarul Târgu Jiu este de un metru pătrat, deţinuții iau masa pe jos sau îşi depozitează mâncarea în condiţii insalubre. Şi, în ultimele luni de activitate, coordonatorii Biroului Teritorial Craiova s-au autosesizat cu privire la condiţiile în care învaţă copiii din Dolj şi Gorj.
Sute de persoane au apelat, de la începutul acestui an şi până în prezent, la consilierii Biroului Teritorial Craiova al Instituţiei Avocatul Poporului, ce are ca arie de competenţă Curtea de Apel Craiova, deservind judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi. Prestaţia este gratuită, fiind scutită de taxă de timbru, tocmai în ideea de a permite accesul la serviciile acestei instituţii tuturor persoanelor. Ca şi în anii anteriori, ponderea cea mai însemnată o au cererile care au ca obiect Legile fondului funciar, fiind urmate de nemulţumirile legate de modul de recalculare a pensiilor. „Doar în trimestrul III al acestui an am primit 78 de petiţii, am ţinut 343 de audienţe, iar prin serviciul dispecerat am preluat 244 de apeluri. Au existat şi trei sesizări din oficiu, după articole apărute în Gazeta de Sud. Am efectuat, de asemenea, în numai o lună, opt anchete în penitenciarele din Craiova, Turnu Severin şi Târgu Jiu pentru a vedea condiţiile de detenţie. În Penitenciarul Târgu Jiu există o supraaglomerare vădită. Pe aproximativ 42 de metri pătraţi sunt 35 de deţinuţi, dorm în paturi suprapuse pe trei niveluri. Penitenciarul nu dispune de sală de mese, deţinuţii primesc hrana în camera de detenţie“, a precizat Simona Emandi, consilier coordonator la Biroul Teritorial Craiova – Avocatul Poporului.

Grădiniţa din Popoveni, fără canalizare  

Sesizările din oficiu demarate în urma articolelor apărute în Gazeta de Sud au vizat în special condiţiile din unităţile de învăţământ craiovene, dar şi transportul elevilor din localitatea gorjeană Albeni, care erau nevoiţi să facă naveta 25 de kilometri până la şcoală. „Am solicitat atât conducerii unităţii de învăţământ, cât şi primăriei să ia măsuri urgente pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice la Şcoala Gimnazială «Gheorghe Bibescu» pentru structurile din Popoveni, respectiv Grădiniţa nr. 37 şi Şcoala cu clasele I-IV. Grădiniţa, de exemplu, nu este racordată la reţeaua de canalizare a oraşului, îndepărtarea apelor uzate provenite de la spălător făcându-se în mod neorganizat. Din declaraţiile conducerii unităţilor de învăţământ amintite, localul Şcolii Popoveni ce datează din 1932 este cuprins într-un program de reabilitare, care va presupune consolidarea acestuia şi dotarea cu grupuri sanitare în interior“, a adăugat Simona Emandi. Pe lângă cele două sesizări din oficiu, consilierii Biroului Teritorial Craiova au cerut autorităţilor să monteze dispozitive cu avertizoare sonore pentru persoanele cu deficienţe de vedere sau nevăzătoare. „La intersecţia străzilor Tabaci cu 1 Mai, dispozitivele acustice au fost puse deja în funcţiune. Explicaţia oferită de reprezentanţii RADPFL Craiova a fost aceea că multe dintre avertizoarele sonore pentru persoanele cu nevoi speciale au fost oprite din cauza unor reclamaţii primite de la locuitori din zonele respective pentru faptul că ar polua sonor seara, la ore târzii, când traficul este scăzut“, a completat consilierul coordonator al Biroului Teritorial Craiova – Avocatul Poporului.

Audienţele în luna noiembrie

În perioada imediat următoare, cei trei consilieri angajaţi ai acestui Birou vor acorda audienţe după cum urmează: la Prefectura Olt – pe 27 noiembrie, Prefectura Mehedinţi – 24 noiembrie, Prefectura Gorj – 24 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS