Circulaţia feroviară pe segmentul Topleţ – Băile Herculane rămâne închisă



Circulaţia feroviară pe segmentul Topleţ – Băile Herculane se menţine în continuare închisă, echipele feroviare intervenind la această oră pentru repunerea pe şină a celui de-al treilea vagon, două dintre ele fiind deja ridicate în cursul nopţii.

Trenurile InterRegio înscrise în grafic pentru această zi vor circula, până la redeschidere, pe rută ocolitoare prin Valea Jiului, iar pentru pasagerii trenurilor Regio (de scurt parcurs) se asigură transbordare cu mijloace auto între Topleţ şi Băile Herculane.

Ieri seară, primele 3 vagoane ale trenului InterRegio 1691, care circulă pe relaţia Bucureşti – Timişoara, au deraiat la trecerea peste un podeţ, între staţiile Topleţ şi Băile Herculane. Primele două vagoane de la locomotivă au deraiat de două boghiuri, iar al treilea vagon de un singur boghiu.


Pasagerii trebuie să se informeze la birourile de informaţii în legătură cu modificările survenite în circulaţia trenurilor.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 31 octombrie 2014

Actualitate

» Ministerul Educației și Sindicatele au semnat contractele colective de muncă
» Sabin Pautza: Un compozitor este un arhitect
» Modernizări la Spitalul de Neuropsihiatrie
» DSP Gorj controlează staţiile de tratare a apei din judeţ
» CFR înlocuieşte traversele pe segmentul Topleţ – Băile Herculane
» Vremea în weekend
» Craiova: Acţiune de plantare de trandafiri iniţiată de Fundaţia Gazeta de Sud

Interviu

» Scriitoarea și profesoara Adriana Răducan : Tinerii acestui timp trăiesc cu patimă viaţa

Publireportaj

» Achiziţii de peste 6 milioane de lei pentru ambarcaţiuni în anul 2014

Local

» Mehedinţi: Angajaţii RAAN au primit 500 lei din restanţa salarială după două zile de proteste
» Olt: Simpozionul Naţional “Eugen Ionescu – prima sută de ani” ediţia a VI-a, la Slatina
» Ziua și protestul la RAAN
» Vâlcea, printre judeţele cu cele mai puţine operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară
» Doar 7 locuri de muncă sunt disponibile în judeţul Mehedinţi

Dolj

» Aleile pietonale din piețe trec la primărie
» Lansări de carte și premii de debut la Colocviile „Scrisul Românesc“
» Condiţiile din şcoli şi penitenciare au ajuns la Avocatul Poporului
» Modernizări la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova
» Noroi pe strada Caracal
» Accident cu șase mașini și opt răniți
» Divinitatea şi istoria se întâlnesc în Valea lui Pătru
» Reporteri pentru mediul înconjurător – 100 de trandafiri pentru Rozariul Olteniei
» Colocviile „Scrisul Românesc“
» Dolj: Doi cetăţeni sirieni depistaţi la PTF Calafat cu documente italieneşti false
» Craiovenii sărbătoresc Halloween-ul cu Radio Sud
» Teatrul Naţional din Craiova la Festivalul Internaţional de Teatru “Shakespeare” de la Tel Aviv
» Restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din Craiova

Gorj

» Întreruperi energie electrică de luni
» Colegiul Medicilor Gorj, decapitat de Înalta Curte
» Gorj: Companie mixtă pentru investiţia chineză de la termocentrala Rovinari
» Peste 304.000 de gorjeni, aşteptaţi la urne
» Gorj: DSP a solicitat 25.000 de vaccinuri antigripale Ministerului Sănătăţii

Sport

» Nu vă mai jucați cu nervii noștri!
» Cupa României la marş, în centrul Băniei
» Baschetbalista Grety Minculeasa trăieşte visul american
» Pandurii II a câștigat greu cu ACSVM Craiova
» Handbal (f): SCM Craiova continuă seria incredibilă de victorii
» Fotbal – Hagi l-a vizitat pe Nicuşor Bancu la spital
» Judo – Andreea Chiţu – argint, Corina Căprioriu – bronz, la Grand Prix IJF de la Abu Dhabi
» Fotbal – Meciul România – Irlanda se dispută cu spectatori
» Botoșaniul la rând
» Fotbal – CSU II Craiova, victorie frumoasă cu Știința Malu Mare
» Tenis – Simona Halep a primit un tricou al echipei Real Madrid
» Fotbal – CSU Craiova și Pandurii își află miercuri adversarele din sferturile Cupei

Educatie

» Rozariul din Bănie

Magazin

» Bancul zilei
» Submarin handmade
» Fruct minune anticancer
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită!

Top