16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCompania de Apă o scaldă cu apa de ploaie

Compania de Apă o scaldă cu apa de ploaie

Craiovenii vor scăpa de apa de ploaie, cel puțin de pe facturi, însă nu se știe de ce tocmai din luna noiembrie
Craiovenii vor scăpa de apa de ploaie, cel puțin de pe facturi, însă nu se știe de ce tocmai din luna noiembrie

Compania de Apă Oltenia nu pare să găsească o justificare clară pentru care municipalitatea dorește să scoată de pe facturile craiovenilor apa meteorică tocmai în luna noiembrie, în ultimele zile ale campaniei electorale. Compania a explicat, într-un răspuns oficial oferit GdS, cum a redus cheltuielile în ultima perioadă și cum își permite să scoată facturarea apei de ploaie, însă a ocolit răspunsul la întrebarea „de ce tocmai în luna noiembrie?“.

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, declara săptămâna trecută că, din luna noiembrie, craiovenii nu vor mai plăti taxa pe apa meteorică, explicând că acest fapt se datorează profitului pe care l-a realizat Compania de Apă Oltenia în anul 2013. În urma acestei declarații, GdS a făcut o solicitare către Companie, pentru a cere motivarea luării acestei decizii tocmai începând cu luna noiembrie, pe finalul campaniei electorale.
Compania de Apă a răspuns solicitării GdS, însă fără a spune clar de ce această decizie s-a luat tocmai acum, evitând elegant răspunsul. Instituția a enumerat mai multe măsuri luate începând cu vara anului 2012, printre care reducerea cheltuielilor cu personalul, externalizarea serviciului de pază, reducerea cheltuielilor cu energia și apa, intensificarea activității de depistare și impunere de noi consumatori. În final, CAO a spus că „are în prezent o situație economico-financiară stabilă, ceea ce a permis Primăriei Craiova să ia această decizie în trimestrul IV al anului 2014“. Pe scurt, din punct de vedere al cifrelor, nu există o motivare clară pentru luarea acestei decizii tocmai începând cu luna noiembrie.

Taxa pe apa meteorică, 3% din veniturile CAO

Totodată, reprezentanții instituției au specificat că nu facturarea apei meteorice a dus la profitul acesteia. „Vă reamintim că nu se poate vorbi despre faptul că veniturile provenite de la populație din facturarea apei meteorice ar fi dus la starea de stabilitate financiară a Companiei, în condițiile în care aceste venituri (în medie circa 330.000 lei/lună), reprezintă 3% din veniturile realizate“, au transmis cei de la CAO.
Conform datelor oferite, profitul net pe anul 2013 al SC Compania de Apă Oltenia SA a fost de 13.076.950 de lei. Totodată, în opt luni din 2014, compania a realizat, din facturarea apei meteorice de la asociațiile de proprietari și casele particulare, venituri de 2.647.331 de lei, în condițiile în care veniturile totale în aceeași perioadă au fost de 69.203.035 lei. „Precizăm că hotărârea CL al municipiului Craiova și mandatarea doamnei primar în vederea modificării regulamentului serviciilor de alimentare cu apă și canalizare de către Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Oltenia se va face luna aceasta. Conform noului regulament al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, nu se va mai factura apă pluvială la populație începând cu cantitățile corespunzătoare lunii noiembrie 2014“, au mai explicat reprezentanții CAO.

Craiovenii, atenționați să plătească meteorica de pe septembrie și octombrie

Reprezentanții CAO au mai dorit să menționeze că „facturile ce vor cuprinde cantitățile de apă meteorică pentru lunile septembrie și octombrie 2014 trebuie achitate integral (inclusiv apa meteorică facturată), în caz contrar aceste sume fiind purtătoare de penalități conform legislației în vigoare. Hotărârea de modificare a regulamentului serviciilor de apă și canalizare nu poate opera retroactiv“, se arată în răspunsul transmis.
Hotărârea privind scoaterea taxei pentru apa meteorică de pe facturile craiovenilor va fi supusă votului la ședința consiliului local de luna aceasta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS