19.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Severinul va avea căldură

Mehedinţi: Severinul va avea căldură

Apartamentele municipiului Drobeta Turnu Severin vor fi încălzite iarna aceasta de la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic. Declaraţia a fost făcută azi, de viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Guvernul a alocat 30 de milioane de lei pentru salariile angajaţilor RAAN şi va trimite din rezerva de stat cantitatea de combustibil necesară încălzirii oraşului.
Potrivit viceprimarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, prin ordonanţă de Guvern, RAAN-ul a primit 30 milioane de lei, bani care vor fi folosiţi pentru plata salariilor angajaţilor de la RAAN până la sfârşitul anului.
„A apărut Ordonanţa 9/2014 prin care Guvernul preia de la RAAN o cantitate de apă grea pentru rezervele statului în valoare de 30 milioane lei. Din aceşti bani vor fi plătite salariile până la sfârşitul anului şi o parte din creditori, a declarat Marius Screciu.
Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin susţine că s-au definitivat şi documentele pentru asigurarea combustibilului pentru încălzirea oraşului.

Stocul de cărbune necesar pentru ca Romag Termo să furnizeze căldură în Drobeta TurnuSeverin este de aproximativ 300.000 de tone.


Editor: Anca Dumitraşcu

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS