6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCentrul „Brâncuşi” reclamă folosirea abuzivă a lui Brâncuşi în reclame

Centrul „Brâncuşi” reclamă folosirea abuzivă a lui Brâncuşi în reclame

Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu a dat publicităţii un comunicat în care dezaprobă folosirea abuzivă a figurii şi numelui lui Constantin Brâncuşi în publicitate la diferite produse şi servicii. Reprezentanţii Centrului consideră că demersurile respective pot induce publicului o imagine falsă sau deformată asupra lui Constantin Brâncuşi.

„Având în vedere difuzarea, în repetate rânduri,  pe diverse posturi de radio şi televiziune, a unor reclame CEC Bank în care apare Constantin Brâncuşi vorbind, inadecvarea celor rostite la adevărul spuselor sale, precum şi apariţia în municipiul Târgu Jiu a unor panouri publicitare cu imaginea marelui nostru sculptor unde apare un text însoţit de o falsă semnătură, Centrul Municipal de Cultură <<Constantin Brâncuşi>> consideră că orice demers cu privire la viaţa şi opera lui Brâncuşi, care poate induce opiniei publice informaţii false sau deformate, fără o documentare prealabilă şi consultarea unor specialişti de marcă în domeniu, poate aduce prejudicii grave de imagine celui denumit părintele sculpturii moderne. Înţelegem dorinţa CEC Bank de a-şi asocia numele unei mari personalităţi artistice de valoare universală aşa cum este Brâncuşi, dar nu împărtăşim folosirea în mod eronat a unor date şi imagini reprezentative pentru destinul său creator. Considerăm, totodată, că se impune o corecţie imediată a erorilor apărute, în acest fel putând face proba respectului pe care îl purtăm întregii moşteniri brâncuşiene”, potrivit unui comunicat al Centrului „Constantin Brâncuşi”, din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

O scrisoare în sprijinul demersurilor făcute de Centrul „Brâncuşi” a fost transmisă şi de Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a proiectat Coloana Fără Sfârşit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS