22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStadionul „Ion Oblemenco“ - între demolare și finanțare

Stadionul „Ion Oblemenco“ – între demolare și finanțare

CL Craiova s-a grăbit să acorde un cec în alb, votând o cofinanțare de 10% din investiție, deși estimarea costurilor nu este oficială, conform unui studiu de fezabilitate, aprobat prin hotărâre de guvern. Neoficial, stadionul costă 55 de milioane de euro. În 2014, complexurile sportive au primit o finanțare de doar 3,5 milioane de euro. Până la construirea noului stadion mai este, însă, cale lungă. Primăria trebuie mai întâi să-l demoleze pe cel existent, iar procedurile sunt abia la început.

Consiliul Local (CL) Craiova a aprobat, pe 11 septembrie, o hotărâre privind cofinanțarea cu 10% a lucrărilor la noul stadion „Ion Oblemenco“, construit în Bănie prin Compania Națională de Investiții (CNI). Consilierii au fost convocați să-și dea votul într-o ședință „de îndată“, unică în istoria legislativului local, după cum își aduc aminte unii dintre aleși. Potrivit art. 39 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, actualizată și republicată, „în caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, orașului sau municipiului sau în alte situații stabilite de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată“.

CL Craiova, convocat în ședință-fulger

În textul proiectului de hotărâre supus aprobării se stipulează cofinanțarea de 10%, dar lipsește suma la care este estimat noul „Ion Oblemenco“. 10% din cât? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o și unii dintre consilierii locali.
„Ni s-a spus verbal că suma este estimată la aproximativ 50 de milioane de euro. Doamna primar a spus că are documentațiile în birou, ni le arată dacă dorim. După ședință, a plecat fără să ne arate nimic“, a declarat Marian Vasile, unul dintre consilierii municipali. „Este o aprobare de principiu. Suma de execuție a stadionului va rezulta în urma licitației organizate de CNI“, a spus Ionuț Pârvulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova. În referatul de specialitate atașat proiectului de hotărâre, descoperim o parte din motivele convocării ședinței-fulger de CL: la sfârșitul lunii august 2014, guvernul a modificat actul de funcționare al CNI (OG nr. 16/2014). Una dintre modificările aduse (art. 7) se referă la sursele de finanțare a investițiilor publice derulate prin companie. Printre acestea, poate fi și „bugetul local al unităților administrativ-teritoriale beneficiare“ (lit. b). În situația în care beneficiarii obiectivelor de investiții participă la finanțarea realizării investițiilor, „CNI va încheia cu aceștia convenții de cofinanțare, pentru a se asigura că își onorează obligațiile asumate“. Totuși, modificările recente aduse OG nr. 25/2001, privind înființarea și funcționarea CNI, nu obligă autoritățile locale să cofinanțeze investițiile publice, ci doar le dă această posibilitate. Logica elementară spune că, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici din studiul de fezabilitate (SF), CL Craiova putea aproba o cotă de cofinanțare, în funcție de posibilitățile financiare ale municipiului.

Cec în alb pentru CNI

SF-ul pentru noul „Ion Oblemenco“ a fost întocmit „prin negociere fără anunț de participare“, pentru suma de 25.000 de euro, de aceeași societate care a câștigat concursul de soluții: Proiect București Building Solutions SRL, firma înființată de Dan Cojocaru pe 1 aprilie 2014.
Pe 8 septembrie, SF-ul a fost aprobat de Comisia Tehnică din cadrul CNI. Totuși, aprobarea finală se face prin hotărâre de guvern, după acordul unei comisii interministeriale, potrivit Adinei Mitran, purtător de cuvânt al CNI. Cu alte cuvinte, costurile noului „Ion Oblemenco“ nu sunt oficiale. Practic, CL Craiova a acordat un cec în alb, aprobând o cofinanțare de 10% pentru o investiție la care estimarea costurilor lipsește. A pus Craiova carul înaintea boilor? „Costurile au fost estimate la 55 de milioane de euro“, susține Ionuț Pârvulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova. Dacă este așa, nu putem vedea decât după aprobarea prin HG a studiului de fezabilitate. La suma vehiculată, cota de cofinanțare a municipiului este de 5,5 milioane de euro.
Ciudată este lipsa documentelor oficiale din jurul acestui proiect extrem de mediatizat de administrația locală. Nu a fost prezentată noua machetă a stadionului și nu se știu datele tehnice din studiul de fezabilitate. Până acum, concluzia este că autoritățile centrale nu au bani suficienți pentru noul „Oblemenco“. Potrivit legislației actuale, CNI SA întocmește, pentru fiecare program pe care îl derulează, lista-sinteză a obiectivelor propuse să fie finanțate (anual) și o transmite către MDRAP, pentru a fi aprobată prin ordin de ministru. Lista aprobată depinde de banii pe care MDRAP îi are la dispoziție. În 2014, raportat la capitolul bugetar din care se finanțează stadioanele (53,5 milioane de euro), doar 3,5 milioane de euro au fost destinate complexurilor sportive.

Licitație pentru demolare

Dincolo de discuțiile din jurul finanțării care depinde de autoritățile de la București, situația este nelămurită și în privința datei la care va începe demolarea stadionului, lucru care ține exclusiv de primărie. Potrivit reprezentanților municipalității, acum se obțin avizele pentru studiul de fezabilitate, iar demolarea stadionului ar putea fi scoasă la licitație la sfârșitul lunii octombrie. Procedura trebuie să parcurgă câteva etape și nu se poate trece direct la demolare. Viceprimarul Mihail Genoiu a explicat că sunt așteptate anumite studii de la furnizorii de utilități pentru a vedea dacă cablurile și conductele acestora trebuie deviate sau nu. „La ora aceasta, se obțin avizele pentru studiul de fezabilitate, avize care se folosesc și în autorizația de demolare, la care se lucrează în acest moment. Practic, se lucrează la două lucruri concomitent. În ambele cazuri sunt necesare avize de la furnizorii de utilități. Sunt câteva probleme în avizul de la Distrigaz, care are o rețea de conducte destul de complicată în zonă. La fel este și cu CEZ, care are acolo o stație de transformare și un cablu de medie sau înaltă tensiune pentru care așteptăm, în format electronic, o poziționare a lor. Astfel, vom vedea dacă este necesară devierea sau pot fi lăsate așa cum sunt. În funcție de aceste studii, se va merge mai departe în privința autorizației de demolare“, a explicat Genoiu. Conform acestuia, valoarea de demolare ar sări de 100.000 de euro, astfel că nu s-ar putea face o achiziție directă, ci ar urma să fie scoasă la licitație. Totul depinde, însă, de evaluatorul angajat de primărie, care va stabili costul.

Pământul și betonul ar putea fi refolosite

Conform viceprimarului, stadionul se va demola în totalitate. Ar putea fi refolosite, totuși, pământul și betonul. „Stadionul se va demola în totalitate. Pământul de sub tribune este un terasament sub formă de trunchi de con. O parte din pământ va fi folosit pentru terasamentul de la celălalt stadion, chiar dacă forma va fi exact invers, însă demolarea se va face în totalitate. În ceea ce privește betonul, acesta este o parte din structura de demolare, iar cel care se va angaja în demolare va trebui să țină cont că este un material care se poate recupera sub o formă mult mai puțin valoroasă decât a fost inițial sau decât este actualmente. Sub forma lui de acum nu se poate folosi. Sunt niște plăci speciale, niște forme care au fost turnate special pentru stadion, dar concasat se poate refolosi în terasamente și în construcțiile de drumuri“, a precizat Mihail Genoiu.
În legătură cu valorificarea acestor materiale, din costul demolării va trebui scăzută valoarea lor. Există, totuși, și altă opțiune: „Dacă acea comisie care s-a constituit pentru a face această demolare va stabili că valorificarea o vom face noi prin RAADPFL, atunci o vom face noi“, a precizat viceprimarul. La momentul actual, municipalitatea are discuții cu proiectanții în ceea ce privește locul cel mai potrivit pentru depozitarea materialelor rămase în urma demolării. „Discutăm care este locul care nu încurcă la ora asta, locul cât mai depărtat de zona care se construiește. Bineînțeles, toată suprafața va fi reconstruită și refăcută – parcările, căile de acces -, dar în etape diferite. Prima etapă va fi, efectiv, stadionul și, atunci, acesta trebuie eliberat. Per total, în principiu, în cursul lunii octombrie ar trebui să se parcurgă o mare parte din procedura de licitație“, a mai precizat viceprimarul.

Octombrie este chinezesc

Situația cu furnizorii este asemănătoare și pe strada Caracal, unde va fi construit cartierul de locuințe, însă la o scară mult mai mică. „Și pe Caracal s-a întârziat procedura cu CEZ din cauza acestui lucru. S-a constatat că în interiorul unității există un punct de transformare al CEZ, care va trebui protejat. S-a întârziat puțin cu avizul, dar nu este asta o problemă. Într-adevăr, dacă ne uităm cu atenție, pe undeva, pe la 1 septembrie, se promisese că încep lucrările. Însă timpul foarte scurt pe care l-au avut la dispoziție partenerii pentru a realiza proiectul și pentru a depune autorizația de construcție ne-au făcut și pe noi să nu forțăm această demolare și să nu o urgentăm mai mult decât trebuie. Ea și-a parcurs în mod constant pașii pe care trebuia să îi urmeze“, a explicat Genoiu. Municipalitatea speră ca, la sfârșitul lunii acesteia, firma chineză să depună documentația de construcție astfel încât să fie concomitente autorizația de construcție și predarea terenului fără nici un fel de clădiri. „În cursul lunii octombrie, pe la începutul ei, sperăm să începem procedurile pentru demolare. În același timp, se așteaptă evaluarea pentru această manoperă de demolare și atunci vom decide ce procedură vom urma, dacă vom apela la achiziția directă (în cazul în care valoarea este sub 100.000 de euro – n.r.) sau nu“, a încheiat viceprimarul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS