22.3 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎncepe Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“ de la Craiova

Începe Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“ de la Craiova

Cea de-a doua ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, organizat de Fundația Europeană și Academia Internațională „Mihai Eminescu“ din Craiova, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local, Consiliul Județean Dolj, Institutul Cultural Român și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ va debuta marți, 16 septembrie, la ora 10.00, la Muzeul de Artă.
Vor poposi în capitala Olteniei cele mai importante voci ale creației lirice de valoare mondială. Justo Jorje Padron, nominalizat la premiul Nobel pentru literatură în acest an, Nicole Brossard, Amadou Lamine Sall, consilier al Ministerului Culturii din Senegal, cândva mâna dreaptă a fostului președinte Léopold Sédar Senghor, Ognean Stamboliev, care a tradus o mulțime de titluri din literatura română în Bulgaria, sunt doar câteva nume importante ce figurează pe lista invitaților ediției din acest an. „Sunt mari creatori, cetățeni ai lumii ce pășesc în universalitate printr-o operă impresionantă, ce aparține cititorilor de pretutindeni, indiferent de limbă și pregătire, pentru că verbul preîntâmpină maladiile timpului și ale sufletului rebel“, după cum îi descria pe maeștrii rimelor prof. univ. dr. Ion Deaconescu în prefața volumului „Antologia poeziei universale de astăzi“, ce va fi lansat în cadrul manifestării (miercuri – 17 septembrie la ora 17.00 la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ – n.r.).
Festivalul va debuta cu decernarea premiilor anuale ale Academiei Internaționale ”Mihai Eminescu”, pentru ca apoi poezia și creatorul ei să fie celebrate la Opera Română Craiova, de la ora 16.30 în cadrul manifestării „Meridiane lirice. Recital poetic internațional“. La ceasul serii, poezia și muzica vor dialoga spre încântarea auditoriului. Miercuri, 17 septembrie, de la ora 10.30, versul adunat în rime va face subiectul Simpozionului Internațional „Poezia în era internetului”, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.
Lansările de volume, recitalurile poetice și opere de artă purtând semnătura lui Constantin Mihalache, reunite într-o expoziție, sunt alte evenimente care vor avea loc în cadrul Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, ce se va încheia joi, 18 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS