20.6 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrescripția îi scapă de puşcărie pe administratorii hoți

Prescripția îi scapă de puşcărie pe administratorii hoți

Au furat banii de întreținere plătiți de proprietari și pot scăpa basma curată din cauza tărăgănării cercetărilor făcute de anchetatori. Este vorba de foști administratori și casieri ai unor asociații de proprietari din Craiova, care de ani buni sunt cercetați pentru delapidare, înșelăciune și furt. Prin urmare, sunt la un pas să scape de răspunderea penală dacă faptele pentru care sunt cercetați se prescriu.

Într-o astfel de situație se află Asociația de Proprietari 1 Rovine și Asociația 2 Piața Gării, unde faptele s-au petrecut în perioada anilor 2009 – 2010. „Proprietarii sunt îngrijorați pentru faptul că nu se întâmplă nimic. Cei vinovați nu răspund pentru faptele lor, fiindcă cercetarea judiciară nu se finalizează. Există riscul să intervină prescripția răspunderii penale, dacă ne luăm după încadrarea juridică, și într-o atare situație cei în cauză nu mai pot fi sancționați penal, doar civil. Ajungem în situația altor asociații care s-au constituit parte civilă și instanța a decis să primească lunar câteva sute de lei. Până la stingerea întregului debit trebuie să treacă o sută de ani. Proprietarii îi trag de mânecă pe reprezentanții lor. Le reproșează că nu fac demersurile necesare pentru urgentarea anchetei“, a declarat juristul Ion Pătrulescu.

Casieria asociației, sursă de bani

La Asociația nr. 1 Rovine, președinta Emilia Proca explică situația în care se găsește: „În anul 2010, s-a făcut o verificare de la primărie și s-a descoperit o lipsă în casierie, ulterior s-a făcut o expertiză și s-a constatat că lipseau 812.633 de lei. Administratorul asociației, Cornelia Udriță, încasa o sumă de la proprietari și tăia chitanță pe altă sumă, mai mică. A făcut reparații pe sume colosale, reparații fictive fără acordul proprietarilor, nu plătea dările către stat și multe altele. Există un dosar penal 10341/2010, despre care știam că a ajuns la Parchet, iar acum ne-am trezit că ne mai cere poliția documente. Nu știm în ce fază mai sunt cercetările, iar termenul de prescriere se apropie și oamenii țipă la noi. Am solicitat la Parchet să ne spună ce se întâmplă. Suma este foarte mare, noi nu avem de unde să luăm banii, iar penalitățile curg“.
O situație similară este la Asociația nr. 2 Piața Gării, unde reprezentanții proprietarilor nu știu ce se întâmplă cu dosarul penal în care era cercetată fosta casieră a asociației, Grigorița Gheorghiță. „Nu știm în ce fază a cercetării este dosarul fostei casiere. Am solicitat recent lămuriri la Parchet, așteptăm răspuns“, a precizat președintele asociației, Nicolae  Ghiță. Aici povestea este mult mai veche și mult mai încurcată. Iată ce relatam într-un articol, în GdS, publicat pe 5.06.2010: „La Asociaţia de proprietari nr. 2 Piaţa Gării, controalele inspectorilor au început din anul 2009, în urma sesizărilor venite din partea locatarilor. Neregulile înregistrate le-au dat acestora de bănuit că în contabilitate registrele şi chitanţierele sunt măsluite, dar verificările s-au încheiat cu un simplu îndemn: să-şi facă ordine în  contabilitate! În anul 2010, nemulţumirile locatarilor, vizavi de neregulile de la asociaţie, au adus valuri de sesizări la Serviciul coordonare asociaţii din cadrul primăriei şi au declanşat a doua inspecţie. Controlul amănunţit a scos la iveală grave nereguli în activitatea contabilă şi, implicit, lipsa unor sume de bani de ordinul zecilor de mii. Cum s-a ajuns aici? Încasările făcute de casieră erau trecute pe o foaie de hârtie şi nu cum ar fi fost firesc, într-un registru de casă şi în chitanţier. Aceste documente nici măcar nu ajungeau la contabilă, care făcea verificările pe foaia completată de casieră şi de pe care lua ca atare datele. Chitanţele erau falsificate şi fără dată, pe cele emise locatarilor era trecută o sumă, în timp ce duplicatul arăta altă valoare. Datele din chitanţiere erau greu de descifrat din cauza modificărilor şi retuşărilor aduse ulterior. Inclusiv soldurile pentru o singură zi erau diferite“.
Cercetările continuă în cazul foștilor angajați de la cele două asociații de proprietari la care s-au depistat nereguli. „Dosarul penal cu numărul 10341/P/2010, având ca învinuit pe Cornelia Udriță, ce figurează ca fiind în curs de cercetare la Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj, s-a întors de la Parchet pentru completarea cercetărilor. Iar dosarul în care sunt cercetați reprezentanții Asociației nr. 2 Piața Gării, respectiv Grigorița Gheorghiță, a fost restituit de Parchet pentru suplimentarea expertizei. În ambele cazuri mai sunt necesare documente. La stadiul în care se găsește ancheta, consider că într-o lună-două ambele dosare vor fi înaintate Parchetului“, a declarat comisarul Laurențiu Gulin din cadrul Serviciului Investigare a Fraudelor al IPJ Dolj.

Prescripția

„Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: cinci ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte cinci ani, și trei ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amendă“.
Noul Cod Penal, articolul 154

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS