16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident învăluit în mister pe Dealul Stârmina

Accident învăluit în mister pe Dealul Stârmina

http://www.youtube.com/watch?v=SkHGiyG_eC4

\n

O tânără poliţistă din cadrul IPJ Mehedinţi a fost găsită accidentată grav, în portbagajul unui autoturism Golf. Accidentul a avut loc ieri-dimineață, pe DN 56A, pe Dealul Stârmina, în comuna Hinova. Şoferul celeilalte maşini implicate în accident susţine că Volkswagenul Golf în care a fost găsită polițista venea din sens opus, derapând dintr-o parte în alta a străzii, făcând piruete, Golful fiind lovit în partea dreapta față. Șoferul autoturismului care circula regulamentar şi pompierii susţin că nu au fost decât două persoane implicate în accident. Poliţista a fost găsită de salvatori în poziţie ghemuit, în stare de inconştienţă, în portbagajul unui Volkswagen Golf. Lângă femeie a fost descoperit şi pistolul din dotare cu muniţia aferentă, aceasta fiind îmbrăcată civil. Haionul autoturismului Golf a fost găsit întreg, tras peste portbagaj.
„Am văzut doar maşina făcând piruete pe stradă, venind într-o stare necontrolată spre mine. Nu am mai apucat să fac nimic. După impactul destul de violent, când m-am şi speriat foarte tare, am intrat în şoc. Eu am sunat la poliţie şi la ambulanţă şi am spus că sunt două victime, dar una nu o găsesc. În portbagajul Golfului, am găsit o domnişoară inconştientă“, a spus şoferul autoturismului care circula regulamentar.
Poliţista a fost scoasă cu greu de pompieri dintre fiarele contorsionate şi predată medicilor.
„Am ajuns la faţa locului şi am găsit două autoturisme avariate. Iniţial, am căutat două victime, dar nu am găsit decât o persoană de sex feminin, care probabil că în urma impactului a ajuns în portbagaj. Tânăra a fost găsită în stare gravă, i-am acordat primul ajutor, apoi am predat-o medicilor de pe ambulanţă. Vom continua cercetările pentru că, iniţial, apelantul a spus că în Golf sunt două persoane rănite, dar noi am găsit doar una“, a declarat Ionel Năvală, căpitan la ISU Drobeta. Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin, tânăra polițistă este în stare gravă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS