Grădina Bibescu era locul de promenadă al aristrocrației din reședința Băniei și a Căimăcămiei Valahiei Mici, care a trezit admirația domnitorilor, demnitarilor români, dar și a călătorilor străini prin acest colț din România Mare.
În anii când Gheorghe Bibescu a fost domnitorul Țării Românești, fratele său, marele logofăt Iancu Bibescu, a modernizat grădina construind un palat, sere, pavilioane, a dotat-o cu bănci, animale, păsări și un chioșc cu muzică. Frumusețea acestor locuri este consemnată și de documentele secolului al XIX-lea, care vorbesc de o frumoasă grădină cu specii de arbori, arbuști și flori aduse din străinătate, cu alei străjuite de statui și antichități de valoare. „O podoabă care se poate numi între cele dintâi – nota o gazetă din 1846 – este grădina ce se zice grădina lui Bibescu, o zidire a libertății și a duhului său iscusit și iubitor de arte, în care intrând un străin mai ales într-o duminică sau sărbătoare, când ea se află deschisă pentru toată lumea, va fi nu puțin uimit de a vedea un parc în cel mai bun gust englezesc, cu un chioșc și alte foișoare cât se poate de frumoase, și de a auzi muzica militară, care de două ori pe săptămână aduce preumblătorilor prin acel parc, între care se vede chiar fruntea orașului de ambele sexe, cea mai dulce desfătare mângâind auzul cu cântece ale celor mai plăcuți compozitori“, sunt rânduri care se regăsesc în lucrarea lui Luchian Deaconu, „Craiova 1898-1916. Saltul la urbanismul modern“.
Momente de glorie
Descrierile despre Grădina Bibescu se regăsesc în majoritatea scrierilor vremii. Zoe Mandrea nota în „Icoane din trecut“: „Îmi aduc aminte cu ce mulțumire ne urcam în trăsură cu guvernanta noastră și porneam spre Grădina Bibescu, locul de întâlnire a boierimiei și a celor cu dare de mână. La poartă stăteau doi dorobanți călări pentru a păzi intrarea grădinei în zile de sărbători și pentru a menține ordinea. Revăd trăsurile de casă înșirate la intrarea parcului, iar mai la o parte birjile modeste, căci în parc se umbla pe jos pe vremea aceea. Grădina Bibescu, odinioară reședință princiară, era pe vremea aceia sediul cârmuitorului, a prefectului cum se spune azi. Pe vremea aceea parcul era mult mai mic, dar atrăgea toată lumea, nefiind alte plimbări sau distracții, căci chiar Grădina Mihai Bravul din centrul orașului a fost începută, mai târziu, tatăl meu, Barbu Bălcescu, fiind primar. Sosind, deci, la parc, ne scoboram din trăsură, pășeam cuminți ținându-ne de mână sau jucându-ne, serioase ca niște domnițe, cu alți copii de vârsta și condiția noastră, trecând de nenumărate ori prin acele alei umbroase, drepte și îngrijite, potrivite cu lumea simandicoasă de atunci“.
Suferințe provocate parcului
Armatele străine invadează orașul după înfrângerea revoluției de la 1848, la fel cum avea să se întâmple și în timpul Războiului Crimeii. Parcul are de suferit în acea perioadă. Plantațiile și amenajările au dispărut, arborii seculari au fost făcuți una cu pământul. Câteva vestigii au scăpat, amintind de splendida grădină. Și familia Bibescu a avut de înfruntat greutăți financiare. Se pare că Iancu Bibescu, fratele domnitorului Barbu Știrbei, a pierdut la jocurile de noroc o sumă atât de mare încât a trebuit să facă împrumut la o bancă elvețiană. Pentru achitarea lui a plătit cu propria moșie. „La 2 februarie 1853, municipalitatea, împreună «cu cei mai însemnați boieri și negustori, a cerut domnitorului să aprobe Craiovei un împrumut de 12.000 de galbeni de aur pentru cumpărarea moșiei prințului Iancu Bibescu. Scopul achiziționării celor 259 de pogoane, a clădirilor, pavilioanelor, florăriilor, chioșcurilor și dependințelor cu întreg mobilierul» era, așa cum se preciza în ofisul din 26 martie 1853, «de a se face într-un oraș așa de mare o grădină pentru înfrumusețare după cum se cuvine atât pentru recreația publică, cât și pentru comoditatea ce se înlesnește orașului de a se primi acolo persoane de distincție»“, se notează în lucrarea „Craiova 1898-1916. Saltul la urbanismul modern“.
Deși trecea în administrarea municipalității de la acea vreme, Grădina Bibescu își continuă decăderea. Abia în vara anului 1858 s-au mai făcut reparații la palat. Se anunța vizita ambasadorilor Marii Britanii și Franței. S-au aprins din nou luminile în grădină, iar fanfara a cântat din nou în chioșcul comandat în anul 1842 la atelierul de fier forjat A. Kitschelt’s Erben din Viena.
Vizita lui Alexandru Ioan Cuza, în 1859, a determinat municipalitatea să acorde din nou atenție palatului Bibescu din Grădina publică, să-l repare și să-l mobileze. În octombrie 1863, palatul i-a servit ca reședință și Elenei Cuza, care în drumul său spre Orșova s-a oprit pentru două zile la Craiova.
Au fost, se pare, ultimele zile de glorie ale palatului, căci odată cu venirea domnitorului Carol I la conduceare țării, palatul Bibescu, fiind legat de amintirea lui Alexandru Ioan Cuza, nu a mai fost folosit ca reședință domnească.
A fost lăsat în voia sorții, ca și grădina. „În 1867, în palat funcționa un depozit en gross de tutun. La 12 noiembrie 1873, consilierul Ștefan Zăgănescu a propus ca arhitectul-șef al orașului să întocmească un deviz de reparații la palatul din grădina publică. Primarul Barbu Bălcescu a sesizat prefectura, în 1875, că arendașul moșiei a deschis «un vad de cârciumă și un stabiliment de baie în eleșteul grădinii», iar «barăcile înființate în jurul grădinii aduc mare jenă publicului ce vine spre a respira aer curat». Primarul Gh. Pesicu a cerut prefecturii, la 21 octombrie 1876, să faciliteze obținerea a 1.000 de salcâmi și 60.000 de puieți de pădure de luncă pentru a fi plantați în grădinile publice și cimitire“, se menționează în „Craiova 1898-1916. Saltul la urbanismul modern“.
Războiul pentru cucerirea independenței de stat face ca în Grădina Bibescu se se instaleze depozitul de furaje al armatei și un spital pentru răniți. Grădina Bibescu continuă să se degradeze. După 1880, construcția cazărmilor militare de la bariera Caracal amenință parcul. „Resturile menajere și bălegarul de la grajduri au fost depozitate pe terenul grădinii, infectând apele eleșteului. Palatul a fost transformat în azil de infirmi, iar grajdurile pentru animale de tracțiune ale serviciului de salubritate au fost amplasate în același perimetru, grădina devenind una dintre cele mai poluate zone ale orașului“, notează Luchian Deaconu.
Birjele boierilor nu au mai tras în fața intrării parcului, pentru ca guvernantele și copii să coboare din ele. Fanfara nu s-a mai auzit în foișorul comandat la Viena, tot astfel cum sunetul pașilor pe alei s-a stins.
Grădina Bibescu va reînvia asemenea păsării Phoenix, mai târziu, grație eforturilor primarului Nicolae Romanescu.
