Ion D. Sîrbu – revival cu Ioan Lascu… Așa s-ar putea intitula minicronica acestei noi cărți despre Ion D. Sîrbu, apărută în… Isarlâk („Ion D. Sîrbu așa cum a fost. Convorbiri despre Gary“, Craiova 2014), a doua a scriitorului Ioan Lascu despre Ion D.Sîrbu. Ea ne readuce în memorie imaginea acestui mare «atlet al mizeriei», cum îl numea Lucian Blaga, într-un «tipar» relativ nou. Convorbirile despre Gary, pe care autorul le are cu mai mulți dintre cunoscătorii operei și vieţii scriitorului petrilean (Nicolae Oprea, Marian Barbu, Clara Mareș, Dumitru Velea ș.a.), adună, de data aceasta, ca într-un puzzle, mai multe fragmente bio-bibliografice, de la acești cercetători, spre a constitui un personaj întreg : Ion D. Sîrbu așa cum a fost. Astfel, dincolo de căutările și interpretările atâtor autori sârbieni, dincolo de micile divergențe ale punctelor de vedere, Ioan Lascu instituie logica lui șiși fără a renunța la critică, dar mai ales la nuanțările ei. Pentru că fragmentele se pot aduna, fără îndoială, dar trebuie să existe și deschiderile unor potriviri. Astfel că, din loc în loc, autorul face posibilă «potrivirea» în așa fel încât dialogul devine unul fecund ce modelează un Sîrbu din ce în ce mai bogat, după ce «teroarea istoriei», cum spune Eliade, făcuse din el un «atlet al mizeriei». Cartea este, în cea mai mare parte, alcătuită dintr-un ciclu de opt microconferințe ținute la Radio « Oltenia », « moderate » de realizatoarea emisiunii, Simona Lica, între 16 mai și 4 iulie 2012, cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la nașterea lui Ion D. Sîrbu. Ea reamintește originile lui Ion D. Sîrbu, locul în care copilul Sîrbu învață simultan mai multe limbi ale fostului imperiu. Copilăria e dominată mai curând de figura morală a tatălui, care va fi transferată la sfârșitul adolescenței, spiritului blagian, odată cu înscrierea la Facultatea de Filosofie. De altfel, a doua conferință este dedicată maeștrilor lui Ion D. Sîrbu, Lucian Blaga, D. D. Roșca, Liviu Rusu, între care se distinge figura tutelară a filosofului de la Lancrăm, cel care i-a marcat în mod esențial destinul spiritual, dar și cel istoric. Refuzând să colaboreze cu regimul comunist, Sîrbu, intră în malaxorul sovietelor și sub judecata lor este trimis de două ori la închisoare și în domiciliul forțat la Craiova, ceea ce face obiectul principal a celor de-a treia și a patra conferințe, probele de foc ale unui destin tragic comparat poate numai cu al lui Paul Goma. Ultimele patru conferințe sunt dedicate operei lui Ion D. Sîrbu. Exilul intra muros la Isarlâk, este convertit de scriitor în câteva opere ale singurătății, un dialog cu sine însuși, care reiese din operele postume, mai cu seamă din „Jurnalul…“. Dincolo de cele câteva aprecieri sincere la adresa unor craioveni de ispravă, Gary a trăit gustul amar al exilului interior într-o lume ce n-o putea înțelege prin formația sa etno-culturală. Un singur dialog l-a deschis spre această lume, dialogul cu teatru, cel care l-a făcut și cunoscut. În opera postumă, din dramaturg devine actor, cum remarca autorul. În continuare este surprinsă «filosofarea» din romanele sale, nu filosofia „trădată“ din cauza „terorii istoriei“, problema libertății din „Adio Europa!“, „Lupul și catedrala“, „Dansul ursului“. Umanism tragic? Existențialism? Autorul face astfel câteva trimiteri la filosofia contemporană, apoi supune reflecției postumitatea lui Ion D. Sîrbu, în care viața se transformă în operă și invers. O postumitate excepțională, marcată prin teze de doctorat, articole, studii, cărți, printre care și cele ale lui Ioan Lascu. O asemenea lucrare nu poate decât să ne bucure și să ne salveze de multele păcate ale Isarlâkului nostru roșu.
Prof.univ.dr. Ionel Bușe
Motto-ul cărții:
„Ţin să-mi fac datoria faţă de poporul căruia îi aparţin, popor care a fost, care rămâne obsesia majoră a vieţii şi activităţii mele. Poate că-i foarte pretenţios să spun că vreau neapărat să-mi îndeplinesc datoria faţă de poporul meu. În intimitatea mea, întotdeauna îmi spun aşa: «Doresc ca duhul tatălui meu şi duhul lui Lucian Blaga, cei doi protectori spirituali ai destinului meu, să nu mă vadă sub o lumină negativă, ci, în felul lor, să fie mulţumiţi de ceea ce, cu modestele mele mijloace, reuşesc să realizez în timpul vieţii mele»“.
(Ion D. Sîrbu)
